Problema de rezolvat

Sau, mai exact Edie Brickell şi fiul ei vitreg, Harper Simon. Proiectul se numeşte “The Heavy Circles”, lansat recent pe cd. Adică, zece piese foarte interesante după părerea mea.

“The Heavy Circles” este un proiect indie cu un sound foarte interesant, retro, combinat însă cu elemnte moderne. Vocea lui Edie, pe care unii o conoaştem din “The New Bohemians” se potriveşte foarte bine în contur.

Cele mai interesante piese “The Heavy Circles” sunt, conform opiniei mele: Oh darling, Easier, Maximo şi Confused.

Aici este spaţiul lor. Deocamdată însă nu au uploadat decât Confused. Oricum, e foarte faină şi Confused.

Aici puteţi găsi încă un articol despre “The Heavy Circles”, articol scris de Allan Raible, articol care tratează mai pe larg albumul şi fiecare piesă în parte.

Până acum este cel mai bun album pe care l-am ascultat în 2008, însă nu vi-l recomand decât decât dacă sunteţi fani indie sau dacă, cel puţin vă place muzica anilor ’80, caz în care merită încercat.

Să zicem că aş fi muzicant. Membru al unei trupe. Brusc aş considera că m-am plictisit de rock. Şi că vreau să mă apuc de electro-pop. Voi ce aţi face?! Eu aş părăsi trupa şi aş forma o trupă nouă, cu care să abordez electro-pop.

Însă nu acest lucru l-au făcut cele două surori, Cristina şi Amparo Llanos, membre ale trupei Dover. Au început să cânte electro-pop, fără a schimba însă trupa. Astfel a luat naştere în 2006 „Follow the City Lights”.

Un album foarte antrenant, dar cam scurt. Are doar 33 de minute şi 22 de secunde. Pentru a îl produce, trupa Dover, din Madrid, şi-a schimbat stilul şi au pierdut o parte însemnată a fanilor. Însă sunt convins că au câştigat alţii noi, deoarece albumul sună excelent

După părerea mea cel mai bine sună: „Let me out”, „Do ya”, „Shine on me”, cu precizarea că „Shine on me” e baladă.

Scriind aceste lucruri, vă las să descoperiţi singuri vocea celor două surori, cât şi soundul formaţiei. Vă aştept să îmi spuneţi dacă v-a plăcut?

Dacă m-ar întreba cineva, care este cel mai bun album indie al anului 2007, i-aş răspunde fără să clipesc: „Armchair Apocrypha”.

Da, ştiu că sună ciudat, dar este vorba de ultimul album a lui Andrew Bird. Aici aveţi o explicaţie asupra termenilor: armchair şi apocrypha. Concluziile le puteţi trage singuri.

Albumul începe în forţă cu un “Fiery Crash” excepţional, dublat apoi de “Imitosis”, considerată de majoritatea criticilor, piesa albumului. Mie, cel mai mult, îmi place însă, “Heretics”. Bazându-se pe un instrumental bine lucrat, piesa conţine nişte versuri absolut superbe. Versuri pe a căror tema aş putea să stau la discuţii cu alţi fani ore în şir. “Darkmatter”, care urmează peste puţin timp după “Heretics” un motiv în plus pentru care merită să asculţi muzică.

Adevărul e dacă îl ascuţi pe Andrew Bird într-un moment, în care ai mintea limpede, nu poţi să nu începi să îl iubeşti. Pentru că Andrew Bird are un fel de a gândi liber, făcând muzică, lucru pe care foarte rar îl poţi descoperi în alte domenii, decât ce ţine de jazz şi muzică clasică.

Aşadar, iubitorilor de indie, vă recomand un album, care merită… de la cap la coadă, toate piesele find mici bijuterii, componente ale colierului de aur indie, în 2007.

Sau mai exact: “The boy with no name”, albumul cel mai nou al trupei conduse de Fran Healy, Travis.

Una dintre lucrurile care te surpind la Travis, este faptul că deşi trupa are o vârstă de mai bine de 15 ani(mai exact 17), au doar 5 albume la activ, ceea ce pare destul de puţin. Ultimul, cel scos anul acesta pe 7 mai, îl voi prezenta în acest post.

Primul lucru pe care l-am remarcat la acest album, a fost muzicalitatea. Closer, Battleships, Colder, au o muzicalitate aparte, acestea fiind piesele care mi-au devenit cele mai dragi la primele audiţii. Tematica abordată, este, ca deobicei pentru Travis, infinitatea clipei prezente, a unei iubiri, în esenţă efemeră. Colder, în majoritatea interpretărilor care le-am citit, e considerată ca fiind un protest la adresa poluării, pe care artiştii ar considera-o ca factor principal în producerea încălzirii globale.

“One night” şi “Out of space” sunt piese care au o puternică influenţă de progressive, primul lucru la care m-am gândit când le-am audiat, fiind albumele şaptezeciste ale trupei “van der Graaf Generator“. Vocea lui Healy, însă, sună foarte interesant, mai ales pe “Out of space”.

a

“My eyes” single-ul care e promovat în prezent, de câte cei de la Travis, e o piesă cu un ritm alert, scrisă de Healy pentru copilul său.

a

Piesa care mi-a atras în mod deosebit atenţia, de la prima ascultare este “New Amsterdam“, mai ales datorită liniei melodice scotish. Dedicată de Healy, evident, New York-ului(pentru cei care nu ştiu New Amsterdam a fost primul nume al New York-ului), prima interpretare pe care i-am făcut-o, a fost, cum că ar descrie o ieşiere în oraş, seara cu prietena, ieşire, care se prelungeşte toată noaptea într-un cadru romantic în Central Park, din New York. Apoi am aflat că este inspirată din filmul “Paris, Texas“, film regizat de câtre Wim Wenders, după al cărui caracter principal Travis Henderson, Fran Healy şi-a botezat în 1993 trupa .

a

Acestea fiind spuse, vă doresc o ascultare cât mai plăcută! Mie cel mai mult îmi place “Battleships“! Vouă?