Îmi doresc o Transilvanie independentă…
… dacă prin acest fapt, odată împlinit, aş ştii că am scăpat de indivizii de teapa domnului Mihnea Georgescu. Din păcate acest lucru nu s-ar întâmpla, aşa că prefer să rămânem aşa cum suntem, cel puţin deocamdată.
Îl urmăresc de multă vreme pe acest domn Georgescu, adulator al foştilor scripeţi PSD, Adrian Năstase şi Ion Iliescu(i-am scris în ordinea importanţei actuale… pentru că dintre ei, doar unul mai poate face rău, că bine nu poate face niciunul). Îl urmăresc de multă vreme, îl urmăresc scârbit, pentru a afla cum NU TREBUIE SĂ FII!
Parvenitul clasic, cu o afacere moştenită… domnul Georgescu îşi foloseşte „intelectul” pentru a o propulsa spre un nou nivel. Un lingău până în pânzele albe, domnul Georgescu, are momente de normalitate în viaţa lui doar noaptea, înainte să adoarmă(şi asta e doar probabil).
Înainte de începe cu dezbaterea afirmaţiilor lui, vreau să vă fac cunoscut dragi cititori faptul că îl antipatizez profund pe Băsescu şi că nu l-am votat şi nu am să îl votez niciodată. Orientarea mea politică este în momentul de faţă una spre socialism… însă spre un socialism mult îndepărtat de pseudo-socialismul românesc. Aceste fiind scrise, vă invit să ne delectăm împreună cu tâmpeniile scrise de câte bufonul caragialian, pe numele său adevărat, Mihnea Georgescu!
„Pe mine mă ştiţi că sunt un avocat al toleranţei pe bloguri, ca şi Maestrul meu Ion Iliescu, când a fost vorba de fraţii mei evrei, le-am luat apărarea cu străşnicie… dar nu pot accepta să fiu călcat în picioare în oraşul meu, unde m-a aşezat Bunul Dumnezeu să fac avere şi să iau puterea! Cine sunt Orban şi Blaga şi de unde au ieşit?! Să se care în Ardealul lor şi să ne lase în pace să ne rezolvăm problemele în stil dâmboviţean, sudist, cum ştim noi! Nu mai e destul de furat în Ardeal?!”
…
„Şi pentru “grecii” mei din Bucureşti şi neuitata Constanţă, o melodie superbă: Nana Mouskouri, Plaisir d’Amour… Ia ascultaţi câtă fineţe faţă de ceardaşul lui Blaga! Nu fiţi ţărani, fraţilor, alegeţi valoarea! Suntem oameni civilizaţi, de port, nu barbari din pustă! Nu am venit cu carnea sub şa în Bucureşti, ci cu portofelul plin…”
„La Xenopol! Fraţilor, dar ţăran mai este omul ăsta… Era cu Elencuţa aia mică, mânca-o-ar tata! Cu o rochiţă neagră cu buline albe şi cu părul strâns la spate în coadă de cal… Ce rural arăta, Dumnezeule!
Doamne, cu ce a păcătuit Neamul Românesc, de ai lăsat să fie condus de terchea-berchea Băsescu, când avem Bărbaţi Adevăraţi ca Adrian Năstase?! Mai încolo mă duc şi eu la vot, dacă oi reuşi să mă adun după greaţa pe care mi-a pricinuit-o Primul Ţăran al Patriei. Constănţean de-al meu, dar eu mă trag dintr-o veche familie nobilă, străbunii şi bunicii mei au avut afaceri în Bucureşti, au avut chiar o stradă cu magazine, încă de la 1900… Nu mă compar eu VREODATĂ cu Băsescu! Ăsta este un gunoi uman… Cum nu vii, tu, Năstase Doamne, să ne scapi de Impostor! Yuk!”
Şi ar mai fi, dar mă voi opri aici.
Trecând peste faptul că noi, ardelenii şi basarabenii am vrut să ne unim cu România în 1918, tot atât de mult, precum au vrut şi basarabenii după revoluţia din 1989, diferenţa fiind de faptul că armata României nu mai era atunci prezentă în zonele care cică „ar dori unirea cu România”, acum nici nu mai avem ce căuta în capitală după unii.
Trecând peste aceasta jignire din partea lui Mihnea Georgescu, care a coincis pe lângă jignirea mea cu jignirea tuturor ardelenilor mă voi opri asupra altei jigniri, de aceasta dată mult mai gravă, deoarece este adresată tutoror cetăţenilor români. Eu nu l-am votat pe Băsescu nici în 2004(nici pe Năstase nu l-am votat), nici cu ocazia referendumului de anul trecut, însă Băsescu este în acest moment preşedintele meu. Şi al tuturor românilor, fie că vor, fie că nu. Dar acest evreu(desigur, el e contestat şi de câtre evrei 
) îl „epitetează” drept nici mai mult, nici mai puţin decât, un gunoi uman. Cu această afirmaţie a jignit toţi cetăţenii acestei ţări.
Apoi ar mai fi de explicat ceva acestui ţăran care afirmă că se trage „dintr-o veche familie nobilă, străbunii şi bunicii lui au avut afaceri în Bucureşti, au avut chiar o stradă cu magazine, încă de la 1900”. Afacerile nu au fost considerate îndeletniciri nobile în secolul XIX. Să fii doctor, cămătar, bancher, negustor era considerat a fi tot atât de nobil, precum astăzi să fii bişniţar(de exemplu). De aceea s-au îmbogăţit evreii şi au pus mâna pe avuţiile naţiunilor, dat fiind că în societatea lor conservatoare se puteau îndeletnicii cu astfel de meşteşurguri. A fii nobil era considerat pe atunci, a sta toată ziua fără să faci nimic, în timp ce tăranii îţi munceau ogoarele. Negoţul era considerat doar o îndeletnicire capitalistă… fără nimic nobil în ea(nici în zilele de astăzi nu are).
În încheiere vreau să le fac cunoscut un lucru celor care(cel puţin, mi se pare) au bloguri de culoare roşie: Maria Barbu, Corina Creţu, Adrian Năstase, Ion Iliescu, Ciprian Blidaru, Sorin Platon, Crina Dunca, Chinezu’, Oana Stoica Mujea, Blog de reporter, Blogul SCE, Carmen Dinca, Ioan Cătălin Nechifor, Constantin Gheorghe, Mircea Geoană, Victor Ciutacu. Înainte de toate îmi cer scuze pentru deranjul acestora şi îi invit să citească măcar cele scrise în paragraful următor!
Mihnea Georgescu nu este un socialist, deoarece un socialist pune pe primul loc egalitatea socială. Ori, domnul Georgescu discriminează atât zonal, cât şi naţional. Domnul Georgescu nu este nici măcar un democrat, el opunându-se cu înverşunare deciziei românilor, decizie prin care Traian Băsescu este recunoscut drept preşedinte al României, şi nicidecum un „jeg uman”. Domnul Georgescu nu este nici măcar un nobil… este doar un parvenit şi un lingău. Aşa că vă avertizez de pe acum… mare atenţie cu acest Mihnea Georgescu şi păziţi-vă spatele, să nu păţiţi ce a păţit şarpele din fabula „Sarpele de casă şi ariciul” a lui Tolstoi! De asemenea, vă aduc la cunoştiinţă pe aceasta cale, ceva mai puţin important şi anume faptul că eu, de altfel un nimeni, nu voi mai ajuta PSD-ul cu niciun vot de al meu, până când acest domn, Mihnea Georgescu nu va fii exclus din partidul dumneavoastră!
În încheiere, ţin să vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi vă invit să priviţi cum ar trebui să fie în realitate prietenii şi politicienii(din acelaşi partid sau din aceaşi alianţă) între ei!
O să ne amuze mai târziu?
Ce s-a întâmplat? În paşnica lume wordpress, în care orice asemânare cu realitatea e pur întâmplătoare, un grup de evlavioşi baptişti au deplâns, într-o friguroasă zi de ianuarie, moartea unui coleg de a lor într-ale credinţei. După umila mea părere, e un fapt chiar lăudabil, această dovadă de solidaritate virtuală de care au dat dovadă baptiştii noştri.
Însă s-a întâmplat ce nu se aştepta nimeni. Au ajuns în fruntea wordpress-ului, vreme de câteva ore(sic). Probabil cei care erau noi pe acolo, s-au bucurat de această priemieră, pesemne ea le-a mai adus un zâmbet în acea zi umbrită de pierderea prietenului şi fratelui lor într-ale credinţei.
Coincidenţa însă a decis ca Iliescu să publice a doua zi un articol prin care anunţa, că după ce a fost de 3 ori presedinte vrea să se retragă din politică şi asemeni unui dictator dintr-un regim totalitar să îşi strângă toată averea şi să se mute pe o insulă exotică.
Glumeam… nu e vorba de Iliescu ci de însuşi Gramo, ariciul nostru hermafrodit, scriitorul a o mie şi una de poveşti. Da, acel Gramo, care vrea să pună bazele lui MISA II(cunoscută şi sub numele de republica mi-se-rupia).
Deci, acest Gramo a publicat un articol prin care îşi expunea principiile paşnice şi în acelaşi timp persecuta trollii din continentul ro.WordPress, continent care aparţine de Blogland.
A scris că trolli sunt răi şi îl atacă frecvent. Şi din aceasta cauză, el, marele Gramo, posesor al un milion şi una de clickuri îşi va strânge jucăriile(pe Gramo-kid, presupun) şi îşi va lua tălpăşiţa de pe mirificul continent WordPress. Cu o mână îşi mângăie duios comentaorii, iar cu cealaltă arată ameninţător spre trollii wordpessului, parcă spunând: „mai scrieţi voi rău despre mine, să vedeţi cum vine potopul(la flood, cred că se referea) pe voi”.
Până aici totul a fost logic. Doar până aici. Când l-au citit pe Gramo, colegii noştri baptişti, din consiliul lor cocoţat acolo sus, pe culmile WordPress-ului au început să murmure în bărbile lor negre(sau albe) şi stufoase. Ei au crezut că Gramo se referea la ei, trolli fiind un cuvând mascat. Au crezut că de fapt Gramo a scris despre ei, fiind ofticat de faptul că i-au răpit locul în fruntea ro.WordPress-ului.
Rău, urât, prost înţeles, gândeşte acum, probabil, Gramo. Sau, tocmai am putut nota doar altă gafă marca Gramo. În fine, nu trebuie să ne mire faptul că Gramo atacă, chipurile baptiştii, în ziua respectivă a scris despre multe lucruri, printre altele şi despre pisicile în călduri.
Ne va abandona oare Gramo fraţilor baptişti? Ne va lăsa Gramo, pradă lui Bastrix şi biciletei ecologice, marca Bucurenci? Ajută-ne Doamne, în ceas de cumpănă. Ajută-ne Doamne să depăsim acest greu moment din viaţa noastră. Sus oaste tânără, sus oaste bătrână a blogosferei! Gramo suflă energic în goarnă. Veniţi la luptă sub stindardul paşnicei noastre republicii anarhiste!
Nimiciţi-i pe trolli!
Ro.WordPress-ul mi-a oferit ocazia de a citi un articol excelent scris de Cezar Paul-Bădescu. Aş putea să îi sugerez lui Gramo să-l citească, drept cuvântare înainte de a da startul bătăliei împotriva trollilor.
…
Pe vremea când Eminescu se stingea la balamuc, din cauza nebuniei, în ceea ce era pe atunci România, mai existau doi „mari” poeţi. Unul îşi zicea Alecsandri, iar celălalt Macedonski.
Alecsandri a scris despre Eminescu:
“E unul care cânta mai bine decât mine?
Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine!
Apuce înainte să-ajungă cât mai sus
La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus”
Macedonski a scris despre Eminescu:
“Un X… pretins poet - acum,
S-a dus pe cel mai jalnic drum…
L-aş plânge dacă-n balamuc,
Destinul său n-ar fi mai bun,
Căci până ieri a fost năuc,
Şi azi nu e decât nebun.”
Drept urmare, Alecsandri, a devenit „membru al Academiei Române, ministru, toate acestea pe lângă poet, dramaturg sau om de folclor şi chiar creatorul teatrului românesc”. Lui Macedonski i-au fost interzise poeziile şi abia în 2006 a devenit membru post-mortem al academiei române.
___________
Uimitoarea poveste de dragoste între Gramo şi cele un milion şi una de clickuri
„Nu îţi expune total viaţa pe internet… nu vei face altceva decât să îi faci pe alţii să râdă de ea” Vechi proverb chinezesc
Povestea spusă aici îşi are începuturile în negurile timpului, pe vremea când Pătratroşu abia începuse crearea lumii pe care o cunoaştem noi astăzi.
La început a fost şi el un om normal, mânca, bea, râdea, cânta, dansa, pecum ceilalţi oameni.
Mai apoi, ceva s-a schimbat… lucruri care odată erau normale, au devenit deranjante. A început să fugă de realitate. A alergat mult, oprindu-se rar. Apa curgea şiroaie de pe fruntea lui, când se oprea să îşi tragă sufletul chinuit de rătăcirile lui prin lumea din care făcea parte. Mintea sa a început să scornească diverse ghicitori şi probleme de statistică cu cutii şi monede.
Cam tot pe atunci, pe vremea când alerga disperat, s-a împiedicat de ceva. S-a rostogolit de două ori peste cap. S-a întors. Obiectul de care se împiedicase, era o pisicuţă dungată. A luat-o în braţe. Era o piscuţă fără nume.Acum… o strângea în braţe. A izbucnit în lacrimi. Plângea amar.
Locul pe care a căzut l-a botezat scurt, Lumea lui Gramo, sau, fiind şi vorbitor de limbă internaţională: Gramo’s World. Treptat, gândurile sale au început să capete alt contur. Dezvoltase o personalitate multiplă. Cam pe atunci a spus următoarele:
„Gramo nu exista. E un personaj virtual. Exista, in schimb, doua persoane reale - Gigi si Ramona. Mai pe scurt, G si Ramo. Mai simplu, Gramo”
Să îţi vină să plângi, nu alta… dar să vedem ce ne mai spune virtualul izvor de înţelepciune Gramo:
Această cugetare se bazează pe una dintre punctele forte ale lui Gramo, şi anume exprimarea. Eu ştiam că românii au produs un substantiv comun pentru Xerox şi Adidas, dar dacă domnul Gramo ţine să mă contrazică, nu am ce să îi fac.
Partea amuzantă e că nu i-a fost de ajuns… şi-a mai făcut şi republică. Şi nu orice fel de republică. Una în care forma de organizare a statului este, din ce se poate înţelege din limbajul său ambiguu, un pacifism anarhic. Cu toate acestea, anarhia, numai o formă de guvernare nu este, după insistă să ne spună Gramo:
„In ciuda denumirii de “republica”, forma de guvernare din Republica Gramo este anarhia.”
Chiar dacă încă nu au un imn şi o sărbătoare naţională, au drapel, culorile Argentinei şi o stemă care reprezintă nici mai mult, nici mai puţin, decât o „masina de spalat manual ciorapi”.
Emoţionant pentru majoritatea cititorilor pe care îi are, este faptul că hermafroditul Gramo, a devenit tată. Rezultatul: Gramo-kid. Cine este Gramo-kid, vă întrebaţi?! Este o dovadă în plus că în România centrele pentru protecţia copilului consumă în van banii statului. Este un mic neferict, expus pe tarabă, de câtre un hermafrodit nemilos, care se cheamă părintele lui, în speranţa că acesta îi va aduce rating în plus.
Aceaşi soartă o are şi biata pisică fără nume, pisica în faţa căreia Gramo, ar trebui să fie recunoscător, pentru inspiraţia oferită blogului său.
Gramo are şi o amantă… Vio. Intelectuală şi ea, adică cititoare de cărţi şi mâncătoare de seminţe. Vio are obiceiul de a face poze la toate obiectele şi coltoanele din casa ei, pe care, mai apoi şi le pune pe blog. Din când în când mai şi scrie, scrie însemnând pentru ea, a apăsa cu disperare, asemeni lui Gramo-kid pe clăpanele de la tastatură, în speranţa că poate-poate va ieşi ceva. Scrie într-un fel de engleză română(oathievăr) şi cu toate că e mai evoluată decât Gramo, în sensul că foloseşte diacriticile, are o oroare faţă de caracterul â(Â, î din a). Ce iese, când se pune să scrie, vă voi arăta mai jos, transcriind integral un post al domnişoarei, oricum nu scrie ea deobicei posturi kilometrice:
„Vis mega sinsitru şi straniu(nu vă băgaţi dacă staţi prost cu nervii)
Se făcea că o vară de-a mea (n-am recunoscut-o) avea un copil şi ori îi murise al doilea copil la naştere, ori cel pe care-l avea. Şi eram la înmormîntare, unde era şi bunică-mea (care a murit pe un 22 februarie dacă nu mă înşel) şi vară-mea se hotărîse să se omoare şi ea.
Minunat pînă aici.
În mormînt a presărat două pungi diferite de m&m’s, iar din a treia a ieşit un fel de praf ciocolatiu, care era cenuşa.
Aş dori să mă dezabonez de la visele mele, da nu ştiu unde să dau unsubscribe.”
Aproape naiv, aţi fi zis, însă „mâţa blândă zgârie rău”. Putem constata asta citind comentariile:
Ce zice anonim:
„o viata sexuala te scapa si de visurile astea si de nevoia sa scrii pe blog :))”.
Ce răspunde Vioreaua noastră:
„băi anonim, deduc că eşti gagică, fincă nu te şi oferi să mă şi fuţi. mersi mult pentru gînduri.
te-ai gîndit vreo clipă că se poate întoarce şi aşa: o viaţă sexuală te scapă de nevoia de-a citi bloguri şi de-a lăsa comentarii?
în altă ordine de idei, eram chiar ofilită, şi asta nu ţi-o zic ţie personal, băi anonim, o fac pentru ceilalţi care poate mai ajung pe aici şi au o idee bună pentru mine.”
Acum înţeleg de ce o vrea Gramo… când se enervează uită de faptul că una dintre regulile nescrise ale blogosferei, spune că nu ai voie să răspunzi, în calitate de gazdă al blogului, folosind cuvinte obscene, mai ales dacă cel care te-a provocat, nu a folosit.
Dar de ajuns cu introducerea în gramo-microunivers. Să trecem la o mică gramo-analiză.
…
Gramo-ariciul e după cum am mai scris, un izvor de înţelepciune. Hermafroditul nostru, împreună cu pisica fără nume şi Gramo-kidul se plictisesc teribil prin mica lor căscioară. Şi când se satură de lamentări ’ntelectuale, mai scapără câte un articol de genul celui pe care îl vom dezbate astăzi.
Articolul se numeşte „Chestii enervante la comentatorii de pe blog” şi îl găsiţi aici.
Gramo ăsta stă toată ziua pe net. Get a life dear Gramo! În primul rînd chinui the romanian limbă, într-un hal fără de hal. De trei zile încoa’ citesc blogul tău, ca să pot să scriu articolul acesta. Nu am aflat absolut nici o informaţie, care să îmi folosească la ceva. Nici ceva amuzant. Blogul tău, chiar e un blog inutil, singurul lucru bun pe care l-am observat citindu-l, e că generează o stare de confort cititorului, stare dată probabil de faptul că nu te legi decât de unii dintre comentatori, ceilalţi probabil simţindu-se în siguranţă pe hotarul tău. Cât despre comentariile la cărţile pe care le-ai citit, îs useless, după cum îţi place ţie să zici. Nu mă mir că ai atâţia cititori, că doar asta ştie românul să facă cel mai bine şi ce îţi place ţie cel mai mult. Să piardă vremea şi să nu producă nimic. Get a life Gramo! Produ şi tu ceva pentru ţara asta, dacă tot o critici! Nu te-ai săturat să îi just stâlceşti the language, de atâta timp de când o faci?!
E cunoscută relaţia de profundă gramo-dragoste, apreciere reciprocă, gramo-admiraţie emoţională, desfăsurată între Gramo şi domnişoara Raluca Enescu Hippie, primul secretar al Republicii Gramo.
Raluca Hippie, posesoare al unui blog pe care sper eu să îl vizitaţi, e o scumpete de fată dulce din Bucureşti, care zic eu, ar putea participa cu succes la „Fata de la Blog”, categorie recent apărută pe blogul balaurului.
Ce gafă face Gramo… el nu suportă:
Aici, dacă ar fi fost oameni normali într-o republică normală, Raluca Hippie ar fi trebuit să îl înjure de mamă şi de tată pe gramo-kid şi să nu îi mai citească în veci. Dar nu, totul a funcţionat după principul mitic: „tu mă faci prost, eu te ling în cur”. Aşa că domnişoara Hippie spunea(după cum se zice pe blogspot):
„lipitorii de etichete…hmmm…sper ca nu ma incadrez si eu in categoria asta pentru ca semnez “hippie”…”
Doamne fer’, dragă prim gramo-cititoare, cum poţi să crezi una ca asta?! Au pomenit ei ceva despre hippie?! Doar, hippie nu este p etichetă, ci un mod de viaţă. Lăsându-se aşteptat, într-un târziu a sosit şi gramo-răspunsul, care suna cam aşa:
Adică: îţi zic că eşti prost, dar dacă şi tu zici că eşti prost, nu mai eşti prost, fiind că ştii că eşti prost. Doamne… de m-aş purta eu aşa cu cititorii mei, ce s-ar întâmpla?! Cred că mi-aş pierde cititorii instant. Dar slavă Domnului, nu e asta poblema de căpătâi a lui Gramo… la cele 1 milion de clickuri, are de unde alege.
Ciudat e faptul că şi Gramo, îşi pune o etichetă, adică pe cea de gramo. Ba încă, şi culmea neobrăzării o lipeşte şi altora: „un gramo este cineva care vede lumea si care are, in mare, aceleasi opinii ca si Gramo”. Deci Gramo e enervat de Gramo?! Ce să mai înţelegem? Ah, da… dacă nu îşi găsea vocaţia de jurnalist, probabil i s-ar fi potrivit foarte bine mantia preoţiei, doar de aceea este atât de apreciat de blogeri, precum preot Picioruş Dorin. Adică predică lupule încă 5 minute despre cum nu trebuie să bem vin, că poate până atunci îţi trece mahmureala.
The cherry on the tort este scrierea şi utilizarea corectă a limbii române. Raluca Hippie a muşcat veninoasă mâna ce o hrănise până atunci cu clikuri… şi, din cauză că i-a fost lipit pe funduleţul ei un acţibild pe care scria hippie, a aruncat pe scena dezbaterilor ştiinţifico-grămeşti mărul discordiei, “sa fie scris corect romaneste, altfel face o impresie deplorabila”.
Anyway, Gramo, a dat un answer, care face toţi money:” la partea cu scrisul corect in lb romana nu ne bagam, dar poate ar merita o discutie separata…”.
Bă nesimţiţilor şi bă a-GRAMO-aţilor, care parte din voi, pisica, Ramona, kidu’ sau Gigi a venit cu răspunsul ăsta de briliant? O să vă amuze mai târziu?!
Concluzia mea după 3 zile de citit aberaţiile acestor paraziţi ai vieţii sociale?! Sunt un fel de “băieţii de la bloc”, ajunşi acum la maturitate, cu precizarea că au şi o diplomă, primită după vreo 4 ani de şcoală superioară. Doar dimplomă, nu şi şcoală. Lipsa de bun simţ şi educaţie, combinată cu vizionarea în exces a “reality-show-urilor” autohtone, cu precădere, cele cu Urinel Columbeanu şi Monica Gabor, i-a condos la popularizarea odraslei lor pe internet.
Nu ar fi cazul să îmi bag eu nasul în treburile altora, dar când văd asemnea cazuri de părinţi iresponsabili, care în loc să îşi vadă de treburi şi să îşi îngrijească odrasla, satu toată ziua pe second-life-uri şi pe bloguri. Măcar de ar aduce informaţii sau ceva nou, pentru că pur şi simplu, din vreo o sută de posturi de a lor, vreo trei sunt cât de cât interesante.
Trecând peste micul lor joc de-a personalitatea multiplă, singurul lucru care îmi vine în minte când privesc acel blog, este similaritatea între manelele la început de drum(când nimeni nu le contesta) şi Gramo.
Gramo e o manea. Are success. Lumea o fredonează. Stâlceşte limba română. Nu spune nimic, decât clişee. Nu aduce nimic nou, e doar vorbărie goală. Doar că manelele au un mare atu faţă de Gramo, umorul. De ceea ce scrie Gramo, cred că ar râde doar vreun intelectual care a stat închis vreme de nouă ani într-o cameră pustie.
Salve de tun şi triste onoruri pentru descendenţa întru posteritate a maestrului Sanepid
Cu durere în suflet şi lacrimi în ochi, anunţ trecerea în nefiinţă a preţuitului blog, ce aparţinea cândva maestrului Sanepid(care se afla în acest loc).
Fie-i bit-ţărîna uşoară!
Sper că nu am contribuit cu nimic la trecrea în nefiinţă a maestrului, deoarece, eu consider că orice om are dreptul la orice părere. Chiar dacă divina concepţie despe viaţă a regretatului maestru se bătea cap în cap cu concepţia mea, fapt despre care am scris AICI, acest lucru nu înseamnă implicit că eu îmi doream coborărea în neant a iluminatului său blog.
Promit să revin în curând cu o poveste despre gramo-dragoste, care se va încadra în aceaşi categorie, precum acest post, chiar dacă ea va supăra multă lume.
Ce ne-a zis maestrul Sanepid după 10 ani de sihăstrie în munţi
Cuvânt înainte:
Când am dat de blogul lui Sanepid(printr-o recomandare), nu aveam speranţe mari în legătură cu amuzamentul unui asemenea tip de blog. Însă de când am început să citesc primele articole, mi-am luat liber de la alte treburi şi l-am parcurs în întregime(indubitabil, sărind peste unele clişee). Adevărul e că a doua zi, aveam deja ferbră musculară la burtă, de la cât am râs, de la articolele lui Sanepid, la comentarii, la tot. Deci, vi-l recomand cu căldură, în spreranţa că vă va face ziua mai veselă. Îmi pare foarte rău că distinsul domn s-a lăsat de meserie. Însă nu m-ar mira să se întoarcă cu nişte articole noi. Eu îl aştept cu drag, ca să am de ce râde.
Cine este Sanepid(nu direcţia de sănătate)?! Sanepid este un „erudit”. Un om care posedă cunoştiinţe vaste de astronomie, fizică, chimie şi alte ştiinţe mai umaniste. Însă, că le posedă, nu înseamnă că le şi aplică. Ce aplică el?! Are o doctrină bazată pe faptul că religia ortodoxă ar fi religia veridcă. Şi vrea să ne arate şi nouă, cititorilor, calea cea dreaptă. Blogul său este decidcat problemelor de confuzie morală şi a valorilor, care generalizând, am putea spune că se ocupă de problemele societăţii româneşti. Aşa ne spune aici maestrul Sanepid. Hilar este faptul că prima mare problemă românească ar fi că „intelectualitatea este aflată într-o gravă stare de derută spirituală şi culturală”. Ah, de ar fi aceasta cea mai mare problemă a noastră.
Nu voi insista aici pe toate temele pe care le tratează maestrul Sanepid, ci doar pe cele mai amuzanto-distractive. Pe celalte vă las să descoperiţi singuri, dacă o să aveţi răbdarea să le parcurgeţi, desigur.
Un articol care sunt ferm convins că îl va deranja pe colegul meu de blogosferă pe care îl găsiţi aici, este acesta. După un „preludiu” care e imposibil să nu smulgă măcar câteva zâmbete unui om normal, maestrul Sanepid vine cu următoarea conculzie, trasă parcă de la faţa locului:
„Adevarul e ca toate perversiunile oprite de învatatura crestina sunt distructive pentru om. Masturbarea duce la animalizare, la pierderea constiintei valorii persoanei, la pierderea posibilitatii de a mai dobândi vreodata viata vesnica, deoarece nimic necurat nu va intra în Împaratia Cerurilor iar un individ animalizat nu poate avea parte de bucuriile duhovnicesti.”
Nu ştiu ce ar mai fi de spus în faţa unei asemea formulări, poate doar că: „dacă scrii cu diacritice, scrie până la capăt cu diacritice”. Cert, e că eu înainte de a muri voi face un duş, ca să fiu sigur că voi ajunge în Împărăţia Cerurilor.
După ce a vorbit despre muncă la propiu zis, s-a apucat să analizeze şi condţiile de muncă. Las în seama voastră să analizaţi şi să dezbateţi acest articol al maestrului Sanepid. Eu prefer să râd.
Sanepid m-a ajutat să îmi remediez incultura, făcându-mi cunoştiinţă cu ilustrul artist român Dumitru Gorzo(căruia nu i-am găsit pagina dedicată pe wikipedia). Indubitabil că mi-au curs lacrimile de râs, după ce am citit acest articol.
Alt articol, în care maestrul are o premoniţie, cum că apocalipsa va începe în Roma, aceasta fiind desfrânata cea mare.
Neîndoielnic că ceea ce afirmi tu maestre Sanepid, este adevărat. La fel de adevărat după cum păgânii daci îşi trimiteau feciorii ca soli zeului lor păgân, aruncându-i în suliţe. La fel de adevărat, cum în evul mediu erau omorâţi oameni a căror unică vină, era doar că încercau să demonstreze că unele din cele spuse de cartea sfântă nu sunt adevăruri. Dar a venit mai apoi o chestie pe care domnia ta ai omis-o, numită umanism, mişcare care a stat la baza renaşterii. Apropo, pionerii umanismului şi renaşterii au fost tot romanii(ca locuitori ai Romei) şi italienii. Dacă nu avea loc această mişcare, numită atât de simplu, umanism, acum probabil am fi fost ca japonezii până după cel de al doilea război mondial. Dacă vei citi Shogun, cartea lui James Clavell, vei descoperii cât de puţin preţ pun pe o viaţă, japonezii. Pentru noi acest lucru pare oripilant, tocmai prin prisma faptului că avem o doctrină umanistă. Dar, mă tem că e departe de tine înţelegerea acestui lucru.
Doi, apocalipsa, conform bibliei, va avea loc peste tot în lume, aşa că locul de unde va începe, contează tot atât de mult, cum aş spune eu, că ploaia de săptămâna trecută din Cluj, a început în Piaţa Libertăţii.
Cum ortodoxismul este unica şi adevărata credinţă, maestrul Sanepid îl atacă şi pe fostul papă. Deci, vorba aceea, „despre morţi numai de bine”, nu îşi găseste vreo aplicaţie pentru maestrul Sanepid.
Cireaşa de pe tort o reprezintă însă, „Geocentrismul – adevărata viziune despre cosmos”, care din moment ce e de lungimea minţii maestrului Sanepid, o pot reproduce aici:
Pamântul e în centrul creatiei lui Dumnezeu, asa cum citim în Cartea Facerii, în Biblie.
Nu exista planete, cosmos infinit si restul de prostii cu care ne amageste stiinta.
Sintagma des vehiculata în zilele noastre, potrivit careia stiinta nu se contrazice cu religia, e o minciuna.”
Lumea mea, aşa cum o ştiam, a căzut, acum. Tot ce citeam pe site-ul şi pe forumul Astronomy a fost un timp irosit degeaba. Nopţile în care stele îmi luminau visele, s-au dus. Maestre Sanepid, ai pus capăt existenţei mele într-o lume imaginară şi alienată. Îţi mulţumesc pentru că m-ai adus pe calea cea dreaptă, în lumea ta, adevărată, în care îngeri sălăşuiesc(chiar acum, când privesc în depărtări, îi zăresc).
Ce ar mai fi de spus?! Îmi pun toate speranţele că Sanepid nu va găsi în lumea aceasta o făptură atât de pură, încât să se însoţească cu ea. Sau dacă o găseşte, să nu fie ea de accord să facă acest pas. Nu aş avea nimic cu el sau cu ea, însă mi-ar fi milă de cum ar fi prejudiciaţi de liberul arbitru, bieţii copii pe care aceştia, i-ar avea.
Să râdem cu vis urât
Unul dintre semidocţii blogosferei se numeşte „vis urât”. Şi chiar e. Această nouă categorie a blogului meu vă va face cunoştinţă cu ei, aceşti semidocţi anonimi, care adună fustrările din viaţa cu găleata, revărsându-le mai apoi pe ecranul unui monitor prin apăsarea opţiunii publish(care din păcate există şi pentru ei). După aceea, probabil zâmbeşte satisfăcut, gândindu-se câţi cititori vor aplauda fustrările lui. Şi într-adevăr, din nefericire, nu sunt puţini.
Ce legătură am eu cu acest „vis urât”?! Păi se pare că a lansat astăzi o adevărată isterie în blogosferă, publicând un articol incendiar cu titlul: „Băgat în seama”. Am dat şi eu de articolul său acum vreo două ore. Să vedem la ce concluzie am ajuns.
Nu am nimic cu cei care încearcă să se popularizeze cu orice preţ. Dar să vedem ce spune „vis urât”:
„Azi dimineata am fost sunat de o reprezentanta a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii din cauza unui articol.
Un articol din cauza caruia s`a autosesizat consiliul mai sus mentionat. La telefon mi`a cerut datele. Date pe care nu i le`am dat.
Apoi mi`a fost trimis urmatorul e-mail.
Tinand cont ca acest e-mail este NESOLICITAT, si a intrat direct in casuta de spam, il voi face public.”
Aici o să găsiţi toţi articolul, dacă sunteţi curioşi.
Excelent. Dacă veţi intra pe acest link, o să aveţi ocazia de a constata că pe rublica din dreapta sub id-ul proxnetu(ce să îi faci, aşa agaţa fetele, acest moldovean) se află numerele de telefon(uitaţi-vă repede, până nu le şterge) la care poate fi contactat prostolache acesta(nu vreau să îl numesc prost, deoarece aş aduce jigniri speciei şi nu vreau să se autosesizeze cei din CNCD şi să fiu anchetat pentru discriminare).
Pentru că e IT-analfabet îi voi explica că firma pentru care lucrează(„Ziua de Iaşi” din ce am constatat după 10 minute de vizionare a blogului său… mărturisesc că azi am intrat prima dată pe acest „vis urât”) are un contract cu un distribuitor de internet. Şi acasă, în Iaşi-ul lui, are iaraşi un contract, că doar nu cred că merge până în parc să tragă de pe torrenţi filme piratate. Contractul este semnat pe domiciliul firmei, cel de la servici, iar cel de acasă pe al lui(sau a lui taică-său, pariez). Cei de la Servicul pentru Combaterea Criminalităţii Informatice (da, există şi acest lucru în ţărişoara noastră) pot procura foarte uşor datele domicililui unui client al distribuitorilor de internet de la noi din ţară. În contractul pe care l-a semnat „vis urât” se precizează acest lucru. Astfel că ultimul care ar fi contactat în legătură cu adresa sa,. ar fi cel incriminat(în cazul de faţă. „vis urât”).
Ce s-a întâmplat de fapt?!
Dimineaţă „vis urât” primeşte telefon de la o persoană necunoscută(număr privat). Aceasta se dă drept reprezentant al Consililui Naţional pentru Combaterea Discriminării şi îi solicită date personale sub pretextul că va fi anchetat datorită afirmaţiilor făcute pe blogul său. Refuză solicitării de a-şi divulga identitatea. Primeşte apoi mail pe proxnetu(probabil). Tremură de frică şi de oftică împotriva oficialităţilor şi începe să scrie. La orele 14 după amiază publică „genialul” său pamflet. Până ce am publicat eu articolul a strâns deja peste 100 de comentarii. Deci şi-a atins scopul meschin. Traffic.
Reacţia mea:
Ce spune „vis urât”:
„Eu ca roman TREBUIE SA DAU EXAMEN pentru a intra la o facultate. Rromii au locuri rezervate in institutiile de invatamant superior sau licee.”
Da. La politehnică şi la medicină vei da examen. Şi mai nou, nici acolo(mă refer la politehnică). Ca o paranteză, cuvântul rrom(sau rromi, cum vrei tu) nu există în limba română, după cum nu există niciun cuvânt cu doi de r.
Ce emană „vis urât”:
„Faptul ca in Harghita era UN SINGUR ROMAN in Prefectura, si acela era femeie de serviciu, restul fiind unguri, nu`i discriminare?
Faptul ca se elibereaza DOCUMENTE OFICIALE in limba maghiara in judetele Harghita si Covasna nu inseamna ca romanii sunt discriminati, atat timp cat Articolul 13 din Constitutia Romaniei spune clar: Limba oficiala a Romaniei este limba romana?
Ungurii au universitate in limba maghiara. Au placute bilingve. Ce tara din lumea asta mai are???”
Ai văzut ce spun datele de la recensământul din 2002? Mie mi se pare normal ce se întâmplă acolo. Zona respectivă ar trebui să fie un pilon pentru aplicarea consociaţionalismului la noi în ţară. Aş putea să îţi explic pe larg despre ce e vorba, dar mi-e teamă că te voi pierde pe drum. Exemple vrei? Bun. În Europa: Belgia, Olanda, Eleveţia. La noi în ţară, populaţia magiară reprezintă un pocent mic pentru a se putea aplica consociaţionalismul. Şi partea urâtă este că sunt toţi în zone majoritar maghiare.
Highlander comentează:
„De la Nistru pan’ la Tisa,
Tot Romana plansu-mi -sa
Ca nu mai poate strabate
De-atata strainatate.
…..
Cine-o indragii strainii,
Mancaiar inima cainii!
*************
Mihai Eminescu!
E veche treaba cu bozgorii, astia trebuie exterminati!!!
Ce mai asteptam? Furcile, lopetile, smecherii automatele, si haideti!”
Dar văd că nu e o probelmă pentru tine şi câţiva dintre cei care au comentat tema pe blog, O să o rezolvaţi voi. Adică o să mergeţi şi o să vă mutaţi în Harghita şi o să vă răspândiţi acolo neamul vostru moldovenesc, al marelui Eminovici.
„vis urât” loveşte din nou:
„DA! Instig la violenta impotriva infractorilor.”
Bravo! Datorită ţie pot spune că am rămăs la aceaşi părere despre ziarişti: mâncători de câcat. Mi-aş pirede întreaga zi dacă aş încerca şă îţi răspund în cuvinte. Dar o imagine face cât 1000 de cuvinte. Aşa că am să îţi răspund printr-o imagine. Această imagine a fost captată sâmbătă 17.11.2007 la Sofia în Bulgaria, cu ocazia meciului de fotbal dintre selecţionatele Bulgariei şi României. Este o dedicaţie făcută de o grupare care susţine naţionala frecvent, atât acasă, cât şi în deplasare, celor care comentează ca să se afle în treabă. Adică, celor care fac vorbe în loc de fapte. Celor ca tine, care stau în spatele unui monitor şi la cel mai mic contact cu realitatea o iau la fugă. Pentru ca mai târziu, când ajung din nou în spatele unui monitor, să scrie din nou despre isprăvile lor de vitejie.
Încheiere:
Acest post e despre o prostie moldoveană crasă şi trebuie privit ca atare. Orice atac la persoană e voit. Mi-e ruşine că trăiesc într-o ţară de semidocţi, precum „vis urât”, care pe lângă că sunt atât de prostolache, că sunt fraieriţi de orice telefon, mai au şi tupeul să ne „educe” pe marele lui blog. Încheiere:Vouă nu vă e ruşine cu aceşti inşi?
Dilema now!
