Problema de rezolvat

Mă uimeşte prostia, imbecilitatea, amatorismul acelora care ar trebui să fie oamenii de presă din România. Mă uimeşte slugărnicia lor şi goana lor după rating, faimă şi bani. Nişte proşti cu diplomă care se auto-intitulează formatori de opinie şi întreţin ziare sau, mai nou publicaţii on-line sau bloguri de mare rating, scriu şi emit păreri despre tot şi despre toate, însă numai despre ceea ce chiar trebuie, nu.

Ceea ce chiar trebuie popularizat şi dezbătut rămâne în urmă. Ca să nu se tulbure apele. Apele cui?

În noaptea dinspre sâmbătă spre duminică am citit o ştire care m-a făcut să nu mai pot închide ochii, care m-a făcut să mă uit la televizor la documentarele de pe National Geographic, până ce un somn de plumb mi-a apasăt genele şi m-a făcut să pot adormi.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj a declanşat o anchetă la Centrul de Plasament “Sfântul Andrei” din localitatea Jucu, după ce o fată bolnavă psihic i-a scos ochii unei colege paralizate, în acest caz fiind făcute verificări şi de către Poliţie.

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj, Nicoleta Molnar, instituţie în subordinea căreia se află Centrul de Plasament nr. 6 “Sfântul Andrei” Jucu, pentru copii cu handicap sever , a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul a avut loc la începutul acestei săptămâni.

“O fată în vârstă de 12 ani, cu probleme psihice, internată la centrul de plasament din Jucu , a agresat o colegă de 18 ani, care era paralizată şi imobilizată la pat. Fata de 12 ani i-a produs colegei sale grave leziuni oculare, scoţându-i ochii. Aceasta a fost transportată de urgenţă la Clinica de Neurochirurgie, unde a fost operată şi, apoi, la Clinica de Oftalmologie din Cluj-Napoca, unde este internată”, a afirmat Molnar, precizând că victima ar putea fi externată săptămâna viitoare, plaga fiind în curs de vindecare.

Directorul DGASPC Cluj a mai spus că fetiţa în vârstă de 12 ani are dizablităţi neuropsihice grave şi mai avut episoade de agresivitate, dar pentru că nu are discernământ nu va putea răspunde pentru fapta sa.

Potrivit suresi citate, rezultatul anchetei interne va fi dat publicităţii luni.

“Luni vom finaliza ancheta. Este o situaţie delicată din cauza faptului că este vorba de cazuri de dizabilităţi neuropsihice. Este o responsabilitate enormă pe care o are şi personalul centrului”, a afirmat Nicoleta Molnar.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, inspector Gina Pop, a declarat, la rândul său, că poliţiştii cercetează împrejurările în care a avut loc incidentul.

La Centrul de Plasament nr. 6 din Jucu sunt internaţi 53 de tineri şi copii cu dizabilităţi neuropsihice grave şi foarte grave.

[sursa]

Niciun câcat de ziar din Cluj, deşi evenimentele s-au petrecut în judeţul Cluj, nu s-a cadictisit să facă vreun reportaj. Era un cost prea mare să trimită pe cineva la spital, iar Jucu e prea departe, pare-mi-se. A făcut însă ProTv. Mulţumită celor de acolo am mai aflat ceva informaţii adiţionale:

Incidentul s-a petrecut in momentul in care infirmirele pregateau copiii de culcare. Fata de 18 ani, care are o afectiune grava a creierului si este paralizata de la gat in jos, era intr-un carucior cu rotile. A fost victima sigura si nevinovata in fata atacatoarei, care i-a smuls pur si simplu ochii din orbite.

Martorii acestei scene sangeroase s-au grabit sa o duca pe ranita la spital. Iar cei din conducerea centrului de plasament si sefii lor, de la Directia de Asistenta Sociala, sa musamalizeze incidentul. Patru zile, autoritatile n-au suflat o vorba, iar in orfelinat nu a intrat nimeni.

Totul s-a petrecut fulgerator, se apara infirmierele mult prea putine fata de cum ar fi fost normal. Ridicol e ca in aceasta institutie sunt totusi 53 de angajati, la 53 de copii.

Strigator la cer este ca toate aceste lucruri s-au petrecut intr-un centru de minori cu afectiuni psihice scapati, se pare, din vedere chiar de cei care ar trebui sa ii consilieze si sa ii ajute.

Cand s-a intamplat nenorocirea, 20 de copii, raspanditi pe un etaj intreg, erau supravegheati doar de trei angajate. Acestea stiau ca fata de 14 ani care i-a scos ochii colegei este periculoasa, dar n-au tinut-o la distanta

Nu doar cazul in sine este socant, ci si modul in care reactioneaza autoritatile. Directoarea Directiei Judetene de Asistenta Sociala si pentru Protectia Copilului n-a putut sa explice de ce a tinut secret incidentul si mai ales de ce, de marti pana acum, nu poate sa spuna cine este vinovat pentru drama tinerei de 18 ani.

Fata paralizata si cu o afectiune grava este internata acum la clinica de oftalmologie din Cluj-Napoca, dar mare lucru medicii spun ca nu pot face. Secretarul de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului spune ca va monitoriza ancheta facuta de autoritatile locale. Promite ca va interveni daca va considera ca rezultatele nu vor fi satisfacatoare.

Cazul a fost preluat in cele din urma si de politie.

[sursa, găsiţi şi un reportaj video]

Totuşi, nu aşa se face un reportaj. Şi nu sub acel titlu, dacă nu este justificat în articol.

Cinci elemente importante lipsesc. Am întrebat despre câteva şi pe acolo, întreb şi aici:

1. Paralizia este un handicap fizic sever. Agresivitatea-spontană e o urmare a unui handicap psihic sever. Cine a avut ideea grozavă de a dispune în aceaşi unitate bolnavi cu handicap fizic împreună cu bolnavi cu handicap psihic?

2. Şi dacă totuşi, se încalcă aceasta regulă sfântă, zic eu, de ce bolnavii de diferite categorii nu sunt izolaţi unii faţă de alţii? De exemplu, cei cu mintea sănătoasă dar imobilizaţi psihic prind invidie pe cei debili psihic dar sănătoşi din punct de vedere psihic. Reciproca este evident valabilă. Şi astfel se ajunge la nedoritele stări conflictuale. Şi de aici, probabil şi incidentul.

3. Nu se precizează mai nimic despre starea fetiţei. Atât despre starea precedentă incidentului, cât şi despre starea ulterioară lui. Pe mine, de exemplu, mă interesează să ştiu dacă fata paralizată putea vorbi. Pentru că dacă putea vorbi, mai mult ca sigur a strigat după ajutor. De ce nu a reacţionat niemeni în timp util? Şi oricum probabil avea şi colege în cameră. De ce nu au strigat şi ele? Pe voi s-ar putea să vă intereseze şi alte aspecte.

4. Cum este organiată instituţia în care a avut loc incidentul? Cum se lucrează? Câţi angajaţi trebuie să fie în permanenţă acolo? Câte ture sunt? Aspectele tehnice? Mă gândesc că dacă într-o cameră ai câţiva bolnavi care nu se pot mişca, este normal ca pe timpul nopţii acea cameră să fie încuiată. Iar dacă ai bolnavi cu accese spontane de agresivitate, aceştia să fie imobilizaţi pe timpul nopţii şi camera lor de asemenea închisă.

5. O organigramă organizaţională nu ar trebui să lipsească din reprortaj. Nu cer schema propiu-zisă, dar măcar o enumerare cu cuvintele reporterului. Nu de alta, dar să vedem şi noi cine răspunde pe acolo şi cui! Cine a muşamalizat sau a încercat să muşamalize cazul? Şi de ce? Personal nu mă încred în „Directia de Asistenta Sociala”. Nici în „ANPDC”. Iar în Poliţie, pe unde am mai avut şi treburi de-a lungul scurtei mele vieţi, cu atât mai puţin.

Dacă nu există implicare jurnalistică cazul va fi dat uitării cât de curând. Sunt interese să facă asta. Eu aşa simt şi aşa cred.

Tot datorită promovării jurnalistice s-ar putea să se audă şi peste graniţele acestei mizere ţări(ca şi organizare şi sistem politic, nu în alt sens). S-a putea ataca autorităţi competente cu adevărat iar urmarea logică ar fi să vină aici şi să desfăşoare o anchetă corectă. Adevăraţii vinovaţi să fie pedepsiţi. Mai ales cei care au încercat să ascundă cazul. Puţine demiteri, doasar penal şi închisoare nu ar strica prin organigrama DJASPC.

Şi în cazul promovării cazului ar putea interveni şi un alt aspect mai important, zic eu. S-ar putea ca oameni care chiar pot face ceva să se arate înduioşaţi de acest caz. Pentru că fata deşi era paralizată, probabil că s-a născut aşa. Sau era de mică, aşa cum noi ne-am născut într-o epocă în care trebuie să dăm prioritate maşinilor. Tot aşa cum, copiii noştri se vor naşte cu calculatoare şi internet în casă. Aşa cum noi azi nu protestăm împotriva dreptului ce ne-a fost luat ci ne resemnăm, acordând prioritate maşinilor, poate aşa şi săraca fată se obişnuise cu gândul de a-şi trăi viaţa imobilizată. Însă vederea ce i-a fost luată prin acest crud atac, i-a înjumătăţit practic condiţia de observator. Adică, ceea ce de fapt i-a mai rămas de la viaţă.

Degeaba şi-ar cere ea eutanasierea, cu atât mai puţin noi. Trăim între nişte bariere pe care ni le-am impus noi, aşa că nu eutanasierea nu poate fi acceptată. Însă, după cum ziceam, popularizarea acestei ştiri ar putea conduce la înduioşarea unor oameni care chiar pot să facă ceva. Oameni buni, secolul acesta va fi numit secolul bio-tehnologiei. E un fapt. Inginerii, tehnicienii şi cercetătorii lucrează la îmbunătăţirea şi reparea atributelor fizice umane. Vederea va putea fi redată. E vorba despre nişte receptori şi nişte interpretori. Atât de complicat şi totuşi atât de simplu. Dar e o chestiune de timp. De ce să nu fie această sărmană fată atât de lovită de soartă şi de inconştienţa autorităţilor plătite din buzunarul nostru, printre primii care vor testa şi vor beneficia de acest dar?

Voi ce părere aveţi? Atenţie, comentarile ironice la acest post vor şterse! Şi totuşi nu mă aştept la mulet comentarii. Că la noi sunt în vogă: salvaţi căţeii şi maimuţărelile unui suporter.

Plecat fiind câteva zile: nuntă, treabă, mai nou examene(după cum se ştie, un examen nu vine niciodată singur), nu prea am avut timp să şed prin faţa desktopului. Nu folosesc laptop, fiind mai old-fashioned. Aş putea dacă aş vrea, dar, eu consider că laptopurile sunt un accesoriu pentru serviciu.

Ieri însă am zăbovit mai spre seară prin faţa calculatorului. Ultima etapă din Liga 1 şi meciuri internaţionale. Deşi regulile spun să nu bagi sume importante pe astfel de ocazii, ele nefiind profitabile, le-am încălcat. Nu o să intru în amănunte, dar am reuşit performanţa de a pierde ieri cam tot ce am strâns în două luni la o agenţie. Se mai întâmplă câteodată. Aşa că nu am avut chef de stat pe net, dapoi să mai şi scriu pe aici.

Apoi, azi mai spre seară am descoperit blogul Emirului. În opinia mea, Travel-blog reprezintă exact ceea ce vreau eu de la un blog. Vi-l recomand! De vă place să cunoaşteţi experienţele omului de pe unde s-a perindat, citiţi-l degrabă!

No, şi în timp ce citeam, mouse-ul meu vechi, a început să facă scheme. Mai exact, laserul începea să pâlpâie şi cursorul să o ia în stânga sus. De ce, nu m-am prins? O fi ceva rebeliune pe acolo?! Posibil, îl am de 3 ani şi totuşi, e prima dată când se maifestă astfel exemplarul. Configuraţia are tot trei ani şi încă nicio formatare ori reinstalare de win. Şi da, folosesc XP, sp 2! Până acum o lună mergea foarte bine, se încărca în 2 minute, ceea ce dat fiind că am vreo 512 MB rami din ăia amărâţi, părea o minune. Dar de vreo lună au început şi erorile. Posibil să fie ceva virus, nu am anti-virus de doi ani de când a binevoit a expira Bit-ul. În orice caz, după 2 ani fără, antivrirusul mi se pare o prostie. Şi oricum fac back-up des. Nu am reinstalat windows-ul şi nu am formatat din raţiuni de enduranţă. Doream să văd cât ţine. 3 ani, 3 ani cât o viaţă de mouse Manta!

Şi să revin la mouse. L-am ucis. Am încercat să îl fac să meargă fără întreruperi, însă n-a vrut, domnule, n-a vrut! Degeaba l-am desfăcut, m-am făcut că îl curăţ(nu prea era ce), făcea aceeaşi schemă. Şi atunci m-am hotărât să o las baltă cu delicateţurile. Numai ce l-am scos, l-am prins de lunga-i coadă şi am dat una cu el de podea, de sărit în trei părţi. Trei domnule, câţi ani a şi ţinut(de fapt 4 cu o mică piesă de plastic care deşi s-a desprins, a rămas în interior). Am încercat să-l pun la loc după eveniment. Scroll-ul mergea, butoanele mergeau, laserul deşi pornea/licărea nu făcea nimic.

Am mers degrabă şi am luat altul, cel mai ieftin, la 20 de lei. Scrie pe el Chicony şi face printre altele exact ce nu făcea predecesorul său. Adică, merge. Remuşcări?! Da, l-am iubit pe Manta cel vechi. Dar no, dacă îi sosise sorocul asta e. Voi avea remuşcări doar dacă va prezenta curând şi acest nou venit simptomele lui Manta, ar însemna că defecţiunea e pe altundeva. Dar până acum nu a fost cazul.

Cine vine cu soluţia care trebuia aplicată în cazul regretatului Manta? dacă e bună, posbil să dau o bere!

Şi fiind prin zona, ajuns-am azi pe la celebrul Iulius Mall, mall-ul minunii şi al lumii făr’ de soare pe cer. Adică al celora care lucrează prin birouri şi nu pe la lumina arzătoare al frumosului nostru astru ce menţine viaţa pe Pământ. Adică mall-ul meu, mall-ul tău, mall-ul corporatiştilot ce, din cauza efectului de monitor, văd alb şi noaptea când închid ochii.

Şi fiind pe acolo, mare amator, de ce să nu îmi dau cu părerea aici pe blog, despre cum trebuie să curgă treburile, despre cum trebuie să meargă lucrurile?! Găsiţi voi vreun motiv bun? Nu?! No bun, atunci să începem!

Primul lucru care sare-mi în ochi e această alegere de câtre patron a angajatului care ştie şi maghiară. Nu contează cum ştie română, dar e musai să ştie şi maghiară. Sângele meu, raportat la naţiuni este o ciudată-ncrengătură între: român, armean, maghiar şi austriac, influenţele austriece fiind mai puţine, dar mai albastre, după cum ar spune unii, iar influenţele armene şi maghiare se găsesc în aceeaşi măsură. Cu toate acestea, vorbesc română. Armeană încă nu am auzit. Cu ungurii pot schimba două-trei vorbe şi eventual a-i lovi de îi aud că mă înjură. Iar nemţeşte mai ştiu vreo zecime din ce am studiat prin şcoli. Şi mai ştiu a citi fără accent, dar cu o pronunţie corectă a literelor. Că doară, z este ţ, iar v este f(sau ce o mai fi, mă prind eu când e cazul).

Fie ce naţie oi vrea să fiu. Cât timp trăesc în România, mi se pare dacă nu obligatoriu, atunci cel puţin aşa, de bun simţ să învăţ româna şi s-o vorbesc. Aşa cum, de aş trăi în Nyiregyhaza şi chiar de aş fi român mai drept şi mai mândru decât însuşi Silviu Pop, aş învăţa maghiara, că doar circul, cumpăr, trăiesc pe acolo. Dacă chinezu’ din piaţa Obor şi sârbul din din piaţa Flavia au învăţat şi buchisesc româna, mi se pare o nesimţire ca ungurul crescut prin centrul ori vestul ţării noastre să înşire doar un ”mergi la casă şi întreabă acolo”, când eu vin şi-l înrtreb cam în felul următor :

” Uite, am un coleg care absolveşte anul acesta. Vreau să îi cumpăr o carte cadou. Cam ce carte mi-aţi recomanda la vreo 40-50 de lei?”

Asta se petrecu în Diverta azi. Iar ungurul era o domnişoară. Eu aveam în cap, cartea lui Daniil Kharms, pe care o voi şi achiziţiona ulterior de la Cătureşti. Iar dacă domnişoara mi-ar fi vorbit frumos şi m-ar fi întrebat ce domeniu absolveşte persoana în cauză, apoi, acţionând în consecţinţă, mai mult ca sigur mi-aş fi schimbat opinia şi aş fi devenit cumpărător Diverta(capital maghiar). Nu de alta, dar Cărtureşti e departe, departe de intrarea în mall. Însă fie aşa, am fost trimis la casă pentru informaţii, am mulţumit şi am preferat să ies şi s-o apuc îndată înspre Cărtureşti.

De ce am făcut asta? Nu de puţine ori, am fost refuzat pe la interviuri în dauna unor candidaţi care aveau trecut pe cv şi limba maghiară. De abia o încurcau pe română iar la skills-uri pentru jobul respectiv, probabil că acum, după câteva luni ori ani de experienţă posibil că se pricep mai bine decât mine, dar pe atunci, nici vorbă. Iată deci produce segregarea din Cluj, segregare atât de amintită şi dezbătută prin Limba Caiilor!

Pe urmă m-am gândit să văd şi eu ce haine sport au mai apărut. Îmi cumpăr haine sport mai rar, deoarce sunt rezistente şi, de asemenea nu le port prea des. Şi în principiu le cumpăr de net, de pe subsidesports. Şi la preţurile din România, scuzaţi-mă domnilor, dar le voi tot lua de subside până voi fi dezamăgit de livrare(până acum nu a fost cazul)! Cum se poate ca preţul de la Adidas Vespa să fie de la 450 de lei până la 550 de lei? Cel mai scump Vespa pe care l-am găsit pe net(e de piele) costa 95 de dolari înainte de reducere(acum e 85). Adică la cursul de schimb actual, exact 278 de lei! De la 278 până la 550?! Mi se pare o bătaie de joc! Nu cumpăr în veci de la voi şi prost e cine cumpără!

Treceam apoi pe lângă Cinema. Frate, se strânseră pe acolo TIFF-lerii, o nouă categorie socială! Aşa cum e manelistul, ori emo-ul, ori metalistul. TIFF-lerii sunt trendy, hipsteri de ultima speţă. Cu fular în carouri răsucit peste gât. Ăi mai conservatori îl poartă alb-negru, ăi mai adoptatori ale noiilor tendinţe îl poartă colorat, în special ele. Că no, în România, ţine ceva, până se obişnuieşte masculul să poarte un fular colorat în culorile curcubeului.

Au venit la film, deci. E TIFF, e cool, e trendy, e fără griji. Majoritatea artişti, altă majoritate liceeni şi studenţi. Mai e ceva de comentat? Eu cred că nu.

Aşa că-n închiere vă las cu Lhasa nouă(de anul ăsta), descoperită azi, la recomandarea unei prietene: