(Între noi fie zis, un mic secret, e virgin, deci fetelor, puneţi mâna pe el rapid, cât mai puteţi!)
Mereu m-am enervat din cauza incompetenţei funcţionarilor. Tu stai la coadă la ghişeu şi ei stau să posteze pe forum. Dar, aşa e viaţa în România. Deşi în principiu se caută femei pentru astfel de posturi, în Iaşi la ceva facultate mizeră(ca şi oraşul de altfel) se practică o excepţie, pe nume Bătăiosu Marian. Cel puţin până acum ceva vreme informaţiile acestea le puteam afla pe pagina acestui “onorabil” cetăţean român. Dar se pare că un motiv l-a făcut să facă update blogului său, astfel ca informaţiile vechi să dispară, lăsând locul altora noi. Dar, despre ce motiv este vorba, doamnelor şi domnilor? Atenţiune, linişte, Bătăiosu tocmai şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al statului Român(aplauze furtunoase pe fundal)!
Deşi nu sunt de acord cu concluziile lor, a cercului TLP, Selfhelp(etc.), trebuie să mărturisesc că sunt recunoscător faptului că ei există şi că unul dintre principalele lor scopuri e lupta împotriva unor asemenea specimene de dobitoci, precum domnul Marian Bătăiosu.
Iar când te intinzi mai mult decât îţi permite plapuma, asemeni lui Labacan, croitorul lui Wilhelm Hauff, croitor care visa să devină prinţ, la final, ai toate şansele să nu iasă bine. Deci, să vedem şi să analizăm o parte din programul propus de câtre bătătios în cazul în care el ar deveni noul preşedinte “conservator-creştin” al României:
Iata unele din punctele programului meu, inca nestructurat, deoarece abia in dimineata asta am inceput sa-l elaborez, pe care va invit sa le parcurgeti, sa le comentati si sa le imbunatatiti:
Deci, da, s-a trezit prostul de dimineaţă cu visuri de mărire şi acum se plictiseşte la serviciu!
- iesirea din Uniunea Europeana si NATO si declararea neutralitatii Romaniei;
- reintregirea neamului romanesc in granitele Romaniei Mari;
Nimic mai puţin. Nimic mai uşor. Căpşunarii şi studenţii-Erasmus care se plimbă prin Europa de abia aşteaptă să ne retragem. Sigur vor aplauda la scenă deschisă decizia ta, o Bătăiosule! Cât despre cealaltă, în dragoste trebuie doi ca doi să vrea pentru a se putea. Ori ei preferă să se fure între ei, nu au nevoie de noi ca să îi mai furăm. Şi nu uita că orice unire s-a înfăptuit de la Cuza încoace în ţara noastră, ea s-a înfăptuit doar acolo unde aveam armată staţionată.
Nu o să mă leg de consifiscarea averilor nejustificate sau de alte asemenea mici prostioare, că din ăstea se pot auzi pe la toţi naţionaliştii ce au candidat politic în România sau în străinîtate. Să vedem însă, ce minunăţii ne mai propune Bătăiosu:
- organizarea celui de-al optulea Sinod Ecumenic care sa vizeze unitatea Crestinismului dinaintea marii shisme;
Bravo măi băiatule, first, vezi că e schismă! Sunt convins că papa de abia aşteaptă să vină şi să ţi se bage sub aripă. Şi unde o să organizaţi sinodul, sau cum i-o zice? La Constantinopol, aşa-i? După ce îl luaţi de la turci, nu?
- organizarea unei intruniri la care sa participe specialisti in diverse domenii, oameni politici, reprezentanti ai patronatelor, ai sindicatelor, ai clerului Bisericii Ortodoxe Romane, ai taranimii in vederea elaborarii unei strategii de dezvoltare materiala si spirituala pe termene scurte, medii si lungi a Romaniei;
- reasezarea educatiei si invatamantului romanesc pe baze crestine si nationale;
Dacă asta se face, nu mă mai fac bancher, ci jurnalist, pentru că sunt convins că o să mă cac pe mine de râs la acele şedinţe, când specialiştii o să înceapă cu ale lor, că omul se trage din maimuţă, iar semidocţii drept-creştini-ortodocşi vor susţine căiile evreiilor şi ale creştinilor. Ţăranul va vorbii despre roşiile turceşti iar politicienii, adică Bătătiosu’ şi prietenii lui despre facerea Iaşiului drept capitală a României. Cât despre învăţământ, sunt convins că vestea îi va bucura nespus pe copii! Tatăl nostru va fi obligatoriu înainte de ore? Veţi interzice jocul “Spore”?
- intarirea capacitatii de aparare a tarii prin inzestrarea si dotarea armatei romane cu armament de ultima generatie pentru a putea face fata oricarei provocari armate;
- obtinerea independentei energetice;
- stimularea cercetarii si a inventicii, a inaltei tehnologii;
- schimbarea imnului de stat;
- promovarea unei alimentatii sanatoase, naturale, a unui mod de viata sanatos, fara tutun, alcool, cafea sau droguri, si a practicarii sportului de catre populatia Romaniei, la orice varsta;
- dezbatere publica despre continuarea lucrarilor la Canalul Dunare-Bucuresti;
- proiectarea si construirea unui sistem de irigatii la scara nationala;
Uite-l pe prost! Totuşi, mă ‘ncearcă sentimentul că punctele ăstea de aici le-am mai auzit pe undeva, deşi eram un copilaş mic pe atunci. Ba, încă îmi amintesc că pe nenea ăla care a citit punctele aceastea l-a şi împuşcat poporul român(reprezentat, desigur, că dacă le era dat lor direct, probabil îi scoteau maţele cu mâinile goale).
Pe la comentarii, evident, deliciu. În orice caz, m-a spart faptul că Bătăiosu i se justifică unui extremist, Cip, care îi reproşează că nu a ales calea lui, o cale de ascensiune pornind de jos(formând un cuib, că aşa îi se zice la legionari, vezi “Cărticica şefului de cuib”) şi avansând în timp pe culmile măreţe ale legiunii;
doar un sfat iti dau: roaga-te la Dumnezeu sa-ti dezvalui calea pe care mergand te vei mantui, eu asa am facut si fac! De ce ma provoci tu pe mine, de ce ma ispitesti sa ma semetesc? Asta e misiunea mea, pe care mi-a dezvaluit-o cineva, cand in urma cu vreo 15 ani, cand am fost ales, desi nimeni nu stia cine sunt, sa port steagul la procesiunea Adormirii Maicii Domnului. E vointa Preacuratei, si asta depaseste puterea voastra de intelegere! Tu nu stii ca eu port numele Fecioarei Maria, si cel care se roaga cu smerenie il ocroteste si-l protejeaza? Tu, ca si altii, vorbesti despre ceea ce nu stii, doar dupa mintea ta! Misiunea Legiunii s-a incheiat, acum o noua miscare se va naste pentru a raspandi crestinismul in lume, si asta nu o poate face decat cineva care L-a vazut pe Dumnezeu, nu cei care-L cunosc din carti. Gata, nu zic mai mult ca iar vor zice inchizitorii Ortodoxiei ca ma mandresc!
Ce noroc pe noi, că s-a născut şi ăsta în sânul Moldovei. Şi se mai miră moldovenii când îi înjură lumea de mamă şi îi face proşti şi nespălaţi. Aloo, se aude? Cum puteţi trăi cu unul ca ăsta pe lângă voi?


