A forfeta sau a nu forfeta?

În economia modernă românească statul s-a născut pentru a proteja mediul de afaceri şi nu participanţii la acest mediu. Adică, dacă vrei să faci ceva pentru tine, trebuie să dai la fiecare trecător de care dai în drumul tău spre succes, câte o feliuţă, pentru ca aceştia să fie mulţumiţi şi să te lase să încerci să îţi faci treaba. Un fel de mic comunism, care însă pentru stat funcţionează fără risc(dacă nu mai vii tu, sigur vine altul imediat).

Acum, că veni vorba, statul care ar trebui să asigure transparenţa mediului de afaceri, are obiceiuri foarte proaste. Unul dintre acestea şi probabil cel mai rău dintre ele este că atât celor de la conducere(politicienilor), cât şi funcţionarilor(şi ei politicieni de cele mai multe ori, deşi legal nu este permis) li se permite să deţină afaceri în domeniile în care sunt practic angajaţi de câtre stat ca arbitrii. Legal(oficial), desigur nu le este permis. Dar real vorbind e ceva la ordinea zilei ca legislaţia să fie încalcată. În traducere, e ca şi cum eu aş boxa în ring pentru bani cu un adversar, în acelaşi timp eu fiind şi arbitrul acelui meci. Ce se va întâmpla? Dacă nu mă face knock-out rapid, de cele mai multe ori adversarul va pierde.

Aşa că adversarul a învăţat să se descurce în viaţă, alegând să evite bătăliile. Una dintre cele mai dese practici pe care le aplică, e să se dea lovit. Nu e frumos să loveşti persoanele căzute la pământ, aşa că statul îl cruţă, alegând să îi lovească doar pe curajoşii care stau în picioare, dar şi aici nu se aplică tuturor, pentru că statul este un animal ciudat.

În alt sens, celora care stau în picioare bine merci(străinii), statul li se închină. Nu îi impozitează, le construieşte autostrăzi, metrouri de suprafaţă, aeroporturi, toate acestea pentru nişte beneficii efemere. Ca de exemplu, pentru cel mult câteva mii de locuri de muncă plătite la limita subzistenţei. Un exemplu în acest sens îl constituie corporaţia Nokia, sosită în toamna anului 2007 să îşi facă fabrică de producţie la Jucu.

Şi atunci, dacă la nişte străini care îşi văd nestingheriţi de afacerile lor, statul le construieşte drept gaj de bună-voinţă, infrastructură din banii colectaţi de la micii actori economici băştinaşi, fără a le percerpe nimic în schimb, ne aşteptăm să le connvină micilor actori a mai da bani la bugetul unui stat corupt? Ce beneficiu au micii privaţi de pe urma taxelor care li se colectează de câtre un stat care nici măcar nu ştie a asigura un mediu de afaceri corect, dar care ştie la perfecţie să încurajeze monopolul pe culoare politică?

Prin urmare, pentru a nu plăti impozit pe profit, o sumedenie de firme(inclusiv din cele deţinătoare de monopol) au aranjat ca rezultatul exerciţiului financiar să indice pierdere, lucru care se poate face într-o infinitate de modalităţi. De exemplu, o modalitate des întâlnită este ”furtul” de materiale prime, urmat de înlocuirea lor printr-o chitanţă de la cel mai prieten dintre furnizori.

Aşa că statul în an de criză financiară, în an în care a contractat împrumut de la IMF, a venit cu o nouă găselniţă pentru a obliga firmele care se declară ca fiind în pierdere să plătească bani la bugetul statului şi anume, impozitul forfetar. Acest impozit nou, este un impozit progresiv, care se va aplica întreprinderilor ce funcţionează în pierdere, stabilindu-se în funcţie de cifra de afaceri a acestora. Se va aplica, începând cu anul curent, sumele impozabile cunoscându-se doar pe anul curent şi pe anul viitor(pe care le puteţi viziona aici), însă ele probabil vor creşte de la an la an.

Întrebarea mea e dacă forfetarul este sau nu o măsură eficientă? Se impunea sau nu, în condiţiile unui an de recesiune economică, care se manifestă în principal prin lipsa de lichidităţi pe piaţă? Va avea forfetarul efectul scontat sau va avea un efect de tip bumerang(despre care puteţi citi aici)?