Cum se mai îneacă ţiganul la mall?

[Atenţie, acest articol conţine texte ce pot fi interpretate de câtre unii, drept şocante]

 

După cum se ştie, aici în Cluj-Napoca, intrarea în UE a produs multă bucurie. Le-a comfirmat marilor multinaţionale că a sosit timpul ca ele să îşi îndrepte privirea spre România.

Rând pe rând, au pătruns în provincia ţărişoarei noastre(în capitală deja existau) reprezentante ale multinaţionalelor. Au venit în Cluj, la îneput atrase de salariile „căpşunarilor” reîntorşi în vacanţa din România, corporaţii precum Nike, Adidas, Puma, Reebok. Au găsit apoi adepţi în rândurile studenţilor şi elevilor. Kiltec făcea furori. S.Oliver atrâgea clienţi. Mai apoi a venit potopul de branduri. Şi pentru că centrul te obosea şi te făcea să pierzi mai multă vreme stând la semafor, decât căscând gura prin magazine, două mari firme au construit mall-uri.

Unul dintre ele, Polus, construit înafara oraşului nu va face obiectul micii mele povestiri. Însă, celălalt, mall-ul lui Iulius, construit în mijlocul Gheorgheniului, o zonă teribil de sărăcăcioasă, va constitui, fără doar şi poate, locul de desfăşurare a acţiunii, povestirii ce va urma.

Se prea poate ca noul mall, amplasat „între lacuri” să fi adus bucurie pe chipurile şi în inimile clujenilor, însă lui Vasilică i-a adus extazul.

Întâi, cine e acest Vasilică? Vasilică-Viorel Boboroţ are 14 ani şi e în Cluj-Napoca de când se ştie. Ba mai mult, nu a ieşit din Cluj, decât cu ocazia deplasărilor de pe vremea când „U” juca în liga a doua 2, la Dej şi la Câmpia Turzii(unde a şi spart vitezeşte un chioşc de ziare şi reviste). Ţine cu echipa studenţiei de când se ştie, deşi este doar elev în clasa a saşea. Locuieşte într-o cocioabă alături de cei cinci fraţi şi de cele două surori. Părinţii lui? Tatăl, nu e. Mama e când pe la unii, când pe la alţii, când doarme cu câte o sticlă, ce i se substituie unei perne sub cap. Visul lui e să isprăvească odata cu şcoala şi să ajungă în Elveţia. A auzit că acolo poţi sluji la castel… un prieten mai mare, care a făcut asta i-a spus că a venit de acolo în România cu un pocal din aur masiv.

„Acum, că s-a deschis mall-ul, o să am şi eu unde să mă cac!” suspină Vasilică fericit, în acea toamnă de basm a copilăriei sale. Şi aşa şi era. La doar 200 de metrii de mall, unde era amplasată cocioaba lui, Vasilică vizita luxosul WC-u din mall, cu fiecare ocazie.

Cu puţinii bani şterpeliţi de pe unde apuca, Vasilică şi-a luat nişte pantofi sport „Make”, din piaţa Mărăşti, un maieu „Dulce & Cabina” şi alături de fularul său gri-negru(gri din cauza jegului) cu „U” făcea furori, plimbându-se ţantoş prin mall, cu o mână în buzunar după „sămânţă” şi cu cealaltă ciupind de posterior fetele siguratice. De abia îi mijise mustăcioara, dar o purta cu mândrie. Nu era înalt, nu era nici făcut, dar avea un zâmbet şugubăţ, care îi etala semeţ, ştirba-i dantură.

Locul său preferat de plimbare era food-court-ul. Aici obişnuia să se pimbe pe înserate în zilele primăverii şi verii anului trecut. Îşi umplea buzunarul de la pantalonii lui de trening cu seminţe de floarea-soarelui şi cumpăra vreo două-trei energizante din ălea de 1,5 lei din Auchan. În acele momente se încăţa cu marea lui lovitură, nişte tenişi în carouri, alb-negru pe care şi-i cumpărase din Polus, de la New Yorker. Astfel echipat, păşea alene spre tereasa din cadrul food-court-ului, cerşea ţigări şi, apoi, se aşeza la o masă goală sau se punea intenţionat lângă domnişoarele care nu erau însoţite de vreun mascul. Atunci, în acele clipe, simţea că el era regele.

„Salut” cu un accent pe prima silabă, le spunea el, „eu sunt Davidoff!”, „ce faceţi fetele?” şi scotându-şi din buzunar cutia încă nedesfăcută de energizant ieftin „doreşte careva?”.

Tot făcând asemenea isprăvi, paremi-se, ajunse să fie luat la ochi de câtre securiştii de la „S&P”, desemnaţi cu paza şi menţinerea ordinii în mall. Cum băieţii aceştia erau fani CFR, datorită noilor performanţe a echipei cetenare clujene, nu le-a luat mult până să îl remarce pe puştiul care spurca mall-ul, purtând fularul Universităţii.

„Ia să i-o coacem noi la ţăcâ-prostul ăsta!” zise Raul câtre Dorel. Zis şi făcut. L-au urmărit prin mall şi au observat cu ce se îndeletnicea al nostru „Davidoff”.

„Mă, tu vezi că ăsta a venit aici să se cace, băga-l-aş în pizda mă-sii?!”

Aşa că au pus la punct un plan. Au cumpărat lipici din ăla transparent. Şi-au făcut un plan. Apoi l-au studiat pe Vasilică câteva zile. Au observat că prostul nu e prost destul, până nu e şi fudul. Vasilică venea mereu în jurul prânzului şi îşi alegea mereu acelaşi compartiment intim. Dacă compartimentul era ocupat, bătea agitat în uşa acestuia, iar pe urma aştepta ca locatarul să îşi părăsească sălaşul de ocazie.

Aşa l-au mântuit agenţii noştri de pază. Şi s-a trezit lipit de scaunul de la WC. A început să strige, să urle, să plângă. Lumea pleca speriată din baie şi anunţa paza. Însă agenţii erau înţeleşi între ei. Nimeni nu a făcut nimic.

A venit noaptea. Mall-ul s-a închis, luminile s-au stins. Când speranţa părea că moare, Raul şi cu Dorel s-au ivit. Luminile s-au aprins în baie, iar chipurile lor s-au ivit ameninţătoare în faţa copilului.

„’tu-ţi morţii mă-tii de câcat, u-ist spurcat, vii aici şi spurci mall-ul nostru mă pulă jegoasă! Ia pupă tu asta!”

Şi i-au vârăt în gură o bucată de corp negru-maroniu, urât mirositor şi încă cald-proaspăt.

„Tu să îndăzneşti să vii aici să te caci, în mall-ul nostru?!” îl scuipă Dorel pe copilul murdar acum cu un negru închis în jurul gurii şi apoi îi smulse fularul cu „U”.

„Scuipă pe „U”!” strigă el câte copil şi îi puse fularul în faţa gurii! Apoi, două palme răsunară brusc, răspândind ecoul lor în încăperea luminată de neoane… „Scuipă pe „U” mă, mâncător de sămânţă, ce eşti!”

Plângând, copilul se supuse. Apoi l-au bătut de s-a „câcat” pe el şi i-au dat fularul să se şteargă cu el. Apoi au aruncat fularul într-un closet şi au tras apa. Şi în timp ce copilul plângea, l-au smuls de pe scaun. Cu tot cu colac. „Ia-l, e al tău!”, i-au spus angajaţii râzând, „să nu mai vii pe aici că data te tragem pe tine în loc de fular!”.