Recomadari (1)
decembrie 20, 2008
Poţi să visezi?
decembrie 12, 2008
câteodată de pe înstelatul cer
o stea se desprinde
ea cade şi provoacă celor care dorm
un vis
despre apus.
un vis
despre nespus.
şi noaptea are uneori
semne de întrebare
poţi să le ascunzi
poţi să le arunci
dar mai devreme sau mai târziu
te vei confrunta cu ele.
societatea e o minciună
poţi s-o iubeşti,
poţi s-o dansezi…
dar într-un final muzica
se va opri.
şi atunci,
de unul singur
te vei trezi.
uneori e zi,
uneori e noapte,
tot aşa şi sufletele noastre
trec prin multiple stări,
uneori mai sentimentale,
alteori mai obscure.
dar în final
vei ajunge
mereu la aceaşi concluzie:
că în lumea aceasta efemeră,
cel mai bun lucru
pe care îl poţi face
şi singurul care contează
cu adevărat
e să iubeşti.
iubeşte,
pentru că
dragostea nu se măsoară
în nimic
nici în secunde,
nici în intensitate…
iubeşte,
pentru că
dragostea e o uşă
ce odată deschisă
te lasă să lasă să pătrunzi înainte
în astă lume plină de visare,
te lasă să percepi
semenele de întrebare,
ca fiind o problemă deja rezolvată
ca fiind o dragoste de mult uitată…
iubeşte!
Există Dumnezeu?
decembrie 11, 2008
Întâi, vă reamintesc că am făcut secţiunea asta într-un mod constructiv. Cine dă peste postul acesta este liber să îşi spună părerea, preferabil argumentată. Ceea ce voi scrie eu, e ceea ce cred în momentul de faţă. Odinioară am crezut alte lucruri. Şi sunt sigur că nu voi muri cu ceea ce cred acum.
Dumnezeu, în sensul biblic nu există. Ar fi absurd, ar exista prea mulţi dumnezei, răspândiţi peste tot prin lume, fiecare acceptat de un grup mai mare sau mai mic de oameni. Dacă ar exista, nu ar fi oare de imaginat o partidă de şah, la un ceai, între Alah şi Dumnezeu, precum întâlnirea dintre Confuscius şi Lao-Tse?
Teoriile moderne ale timplului, spaţiului şi universului, admit prezenţa unui creator. Mie, nenumărându-mă printre acei care cred că omul este o maimuţă cu creier, mi se pare că există chiar doi creatori. Unul care a creat universul şi unul care „a creat” rasa umană, ca locuitoare e planetei pe care o locuim astăzi.
Mai exact, ce cred eu? Că un nenea mare şi pe care nu o să îl înţelegem vreodată s-a pus şi a meşterit printr-un procedeu, pe care odată s-ar putea să ajungem să îl definim, ceea ce numim noi astăzi univers. L-a meşterit cu un scop vădit(pecis), dar pe care probabil nu o să îl percepem niciodată.
Apoi a existat un alt creator. Acesta este adevăratul Dumnezeu pentru noi. El a căutat un loc propice experimentului său. L-a găsit pe a treia planetă a egocentricului nostru sistem solar. După mai multe experimente în care s-au jucat cu natura în scopuri cunoscute de ei(eu cred că Dumnezeul nostru este o civilizaţie) au eliminat ceea ce numim noi astăzi dinozaurii şi au pus bazele începuturilor societăţii omeneşti.
Pământul a fost populat cu oameni după un algoritm foarte precis. La început zeii, s-au implicat în viaţa societăţi, cel puţin aşa se pare după ceea ce găsim în izvoarele vechi. Marile piramide, fortăreţele incaşe sunt proiecte pe care o societate nematură nu avea cum să le implementeze, fără ajutorul cuiva care să posede cunoştiinţele tehnice superioare necesare proiectării şi construirii lor. De asemenea se spune că o societate poate fi caracterizată din punct de vedere al evoluţiei, după valoarea femeii în societate. Pentru că cu cât e mai evoluată în accepţiunea noastră, cu atât se bazează mai puţin pe forţă, deci femeia este respectată. Privind rolul femeii în societatea egipteană şi decăderea la care s-a ajuns în prezent, presupune desigur că s-a produs o involuţie, fapt care ar admite tangenţele egiptenilor antici cu o civilizaţie superioară.
Cred că, cu toţii am auzit, măcar câte ceva despre legenda Atlantidei, despre care eu aş vrea să citesc cât mai multe. Fără a fi foarte bine documentat, privesc oraşul-insulă construit din aur roşu, ca pe un ecosistem artificial construit de câtre întemeietorii civilizaţiilor, şi servindu-le ca o bază principală din care au interacţionat cu tânăra omenire,
Treptat au introdus oameni în ecosistemul lor(era nevoie de cineva care să şteargă praful) şi astfel au apărut legende despre Atlantida. Oamenii au dobândit noi cunoştinţe, cunoaşterea ducând la putere, iar puterea la corupere. Astfel au apărut dezbinările şi Atlantida „s-a scufundat”, creatorii zburând pentru o perioadă din viaţa omenirii.
Totuşi, s-au întors, nu vizibil însă, de data aceasta sunt mai preacuţi. Altfel cum se explică că după trei-patru milenii de epocă întunecată, în 1903 are loc primul zbor? În 2003, la doar 100 de ani de la primul zbor, putem privi lumea cu alţi ochi. Electrictate implementată, condensatoare, diode, frigidere, circuite integrate analogice şi digitale, supermagazine, maşini, aviaone cu reacţie, navete spaţiale…
Mie unuia, un salt atât de brusc al nivelului tehnlogic în o sută şi ceva de ani nu mi se pare imposibil fără intervenţia cuiva, care chiar ştie ce face.
Există viaţă dincolo de moarte?
decembrie 9, 2008
Pentru aceasta întrebare avem un set de două răspunsuri, depinzând de perspectiva(unghiul) din care punem problema.
Religios, rai, iad şi ălea, ălea, răspunsul este un clar NU! Dacă ar exista viaţa după moarte, din punct de vedere biblic, adică accederea spre paradis, s-ar întâmpla ceva ambiguu, deoarece alte religii existente îşi au şi ele versiunile lor de afterlife. Într-un final s-ar isca contradicţii şi am ajunge la concluzia că e mai bine să fii creştin dacă eşti sărac, indian dacă eşti bogat. De ce bogaţii nu trec la hinduism? De ce săracii nu se creştinează? E simplu, religia este doar o superstiţie. Şi încă una învechită rău, care se bazează pe principiul „ne dai nouă din ce ai şi probabil că Dumnezeu te va ajuta”. Mai exact, e doar o altă taxă pe care unii dintre noi alegem să o suportăm.
Religia este adoptată deobicei de cei bătrâni, care se află aproape de pragul morţii, din frică de necunoscut şi de câtre cei care au trecut pin întâmplări extraordinare, primită precum o superstiţie.
Dacă religiile sunt minciuni, înseamnă că şi promisiunile lor sunt minciuni, deci, nu există viaţă după moarte din punct de vedere religios.
Răspunsul numărul doi priveşte omul din punct de vedere empirico-ştiinţific. Empiric constatăm că moartea este asemănătoare cu somnul. De aceea se şi spune că, odată născut sunt două lucruri de care nu poţi scăpa: moartea şi somnul. Unii ar mai adăuga şi impozitele, ceea ce desigur este adevărat la momentul actual.
Somnul precede moartea, deci putem spune că şi moartea este un soi de somn, dar lipsit de activitatea funcţiilor fiziologice. Aşa că odată ce mori, vei mai avea unele viziuni precum visele, dar pe momente scurte, până ce se coagulează vasele sanguine care alimentează creierul. Desigur, nu îţi vei da seama de acest lucru, cel puţin nu într-un mod raţional(conştient) deoarece pentru tine ca şi individ nu va mai exista un viitor, care să faciliteze tragerea de concluzii.
Răspunsul final, vine din ceea ce rezultă din doi de nu, adică, un mare nu.
Desigur, probabil va exista viaţă trecând peste moarte, dar despre asta altădată.
Pănă atunci un poll, să văd dacă te-am convins! Dacă vrei să argumentezi, fă-o prin comentarii!
Holly Brook – What I Wouldn’t Give
decembrie 5, 2008
Jack Johnson – All at Once
decembrie 3, 2008
Dilema now!
