Problema de rezolvat

M-am uitat pe geam şi în ciuda aburilor dispuşi pe interiorul sticlei, i-am zărit.

Telefonul a sunat brusc. Am ridicat receptorul bej. S-a auzit o voce feminină:

-Vrei să cunoşti plăcerile Bucureştiului secolului XXI? Vrei să cunoşti sexul în tot ceea ce reprezintă el? Vrei nopţi de neuitat, numai în Bucureşti?

-Domnişoară, îmi cer scuze, i-am răspuns… eu sunt în Cluj!

-Şi ce mai aştepţi… ia trenul acum! E o ofertă unică! Eşti singura persoană căreia mă adresez. Ai fost selectat prin ADN!

-Ţin cu Steaua… nu am FCD în ADN!

-Nu e vorba de asta…

Şi am închis ochii… timpul a trecut şi iată-ne acum din nou în faţa unor alegeri cruciale. Să alegem pe cineva care să cunoască culmile plăcerii, în timp ce noi vom cunoaşte dedesubturile unei depresii.

Şi am revenit… auzeam din nou vocea ei întrebându-mă gingaş. Ah, romtelecom…

-Vrei să ajungi pe culmile plăcerii? Să ştii că sunt prietenă cu Andreşan…

Şi atunci am izbucnit. Am scos acolo, într-o cameră luminată prost şi insalubru, acolo în spatele unui receptor comunist… acolo am scos cel mai frumos discurs electoral românesc al toamnei 2008.

- A fost odată o vreme aproape tomnatică. O vreme când pomenile electorale cădeau precum mana cerească în exodul lui Moise, adică în fiecare dimineaţă.

A fost şi un plan al copilului lui Paul, plan menit să salveze lumea, să combine extratereştri cu muritorii şi să facă ca negrii şi albii să împlinească visul de decenii al domnului Martin Luther King. A fost o vreme în care doamna Dobândă, soţia domnului credit a atins proporţii impresionante. Şi a fost şi o societate care s-a pregătit de şfârşitul lumii, când a aflat că acceleratorul de particule CERN va fi pus în funcţiune.

Au fost multe, iar acum eu sunt filozof pe blog despre criză şi campania electorală.

Şi aşa, încet, încet mă trezesc ca a venit iarna.

De mult îmi doream să susţin o campanie anti UTCN(Universitatea Tehnică din Cluj Napoca), dar îmi era prea lene să creez eu o pagină destinată acestui scop! Felicitări băieţilor care au făcut-o(pariez că nu sunt fete)! E superbă şi sper să merite efortul!

Ca tribut am creat şi eu codul widgetului! Vă recomand din suflet să îl luaţi şi să îl promovaţi(mai ales cunoscătorilor)! Poate nu pare important, dar acest simplu cod sau aceasta simplă pagină poate salva carierele multor oameni din viitor din această ţară.

<a title=”Nu te du! ” href=”http://utcluj.info/index.php” target=”_blank”><img class=”aligncenter” src=”http://dilema.files.wordpress.com/2008/10/ut_logo.jpg” alt=”http://utcluj.info/index.php” height=”120″ /></a>

Vă invit pe toţi să vă scrieţi păţaniile despre UTCN(sau altă Politehnică)! Pro sau contra, deşi am o intuiţie că vor predomina cele contra!

Din ce am trăit eu în mediul politehnist, am ajuns la conluzia că poli merită doar în două cazuri: îţi place enorm să faci proiectare asistată sau eşti pasionat la greu de programare. Aceste două condiţii, desigur, merg şi împreună.

În încheiere, vă recomand tuturor, gândiţi de două ori înainte de a opta pentru poli… şi dacă nu e de ajuns, mai gândiţi-vă de încă câteva ori! Viaţa e frumoasă, păcat să o stricaţi dintr-o prostie!

Să îţi povestesc, să îţi povestesc despre tine, zici?!

Nopţi albe lungi îşi lasă amprenta pe pereţii albi ai camerei din care bat ritmat la unul dintre echipamentele periferice ale unei maşinării concepute atât pentru confortul nostru, cât şi pentru a ne controla viaţa.

M-am trezit privind în gol. Ba nu, priveam pixeli. Şi mă întrebam, de ce? De ce toate acestea? Dacă lumea noastră ar avea vreun scop, de ce nu aş fi eu acela care şi-ar da seama de profunzimea lui? Dacă lumea noastră e doar un accident fericit, nu înseamnă oare că tu şi cu mine suntem egali… că tu şi cu ea sunteţi egali, că toţi suntem egali?

M-am trezit dintr-o dată egalul meu, egalul tău, egalul tuturor. Viaţa e un joc la care toţi participăm. Unii riscă mult şi des, unii riscă puţin şi rar, unii nu riscă. Şi la final… şi la final, care e oare premiul cel mare? Un loc la clasa întâi în lumea viselor?

Nu ai cum să nu te îndrăgostşti de ea. Copil fiind, începi să o descoperi făcându-şi loc încetul cu încetul în jurul tău. Uneori puţin câte puţin… alteori, cu insistenţă. Îţi inspiră teamă, o ştiu… şi mie mi-a fost la fel. Dar cu toată teama, în faţa ei poţi cel mult doar să ai iluzia că te poţi opune. Pe măsură ce începi să descoperi că apare în viaţa ta în anumite momente, observi şi că îţi face cu ochiul, parcă spunându-ţi „voi veni într-o zi şi după tine”. Te sperii pe moment, dar în curând începi să uiţi de ochiul acela bizar care îţi clipea odinioară, în timp ce acum viaţa te poartă aidoma unor valuri agitate ale unei mări înspumate.

Va veni odată un ceas în care vei prinde drag de ea şi ţi-o vei dori. Bucuros ai îmbrăţişa-o, bucuros ai strânge-o la piept, bucuros ai săruta-o. O vei chema, poate chiar o vei căuta… dorindu-ţi cu ardoare sărutarea ei dulce şi tăcută. Acel ceas de singurătate te lasă gol şi singur în faţa vieţii. Te lasă să te gândeşti la tine, să îţi pui marile întrebări ale omenirii. Să ţii le pui şi să ajungi la concluzia că nu contează nimic, că totul e doar o iluzie.

În momentul acela vei căta larg şi vei zări lumea aşa cum e ea în esenţă, cum a fost la început, cum va fi la sfârşit… doar praf stelar.

Dacă scriu un gând
pe o hârtie,
nu o să îl fac cu nimic
mai mare.

Dacă te visez pe tine
nu am să te aduc
mai aproape.

Dacă m-aş despărţi
de sufletul meu,
poate aş fi un om nou…
un om, dacă nu mai bun,
măcar mai retras
şi mai tăcut.

…

Eu cred că suferinţa,
te face mai alb,
aceleaşi visări,
aceleaşi chemări…
un fruct al pasiunii
combinat cu mai rămâne în văzduh
după ce vântul rece al durerii a trecut.

O inimă suferindă e întotdeauna mai mare
decât o inimă care iubeşte
sau una care-i în veghere…
o inimă suferindă bate mereu mai adânc
şi te strânge mai tare…

Ai un gust amar, ca de fiere;
te întrebi dacă să pleci
sau să încerci marea cu degetul
în continuare?!
te întrebi
dacă să îţi îneci viaţa în neant
sau dacă să ţi-o petreci
alergând de colo-ncolo
zbuciumat?!

Susţinem studenţimea, nu parvenirea şi ţărănimea! În Cluj, CFR 1907 nu există! Există doar “U”!

Mi-a plăcut mereu apa de ploaie. Să o aud şiroind pe covorul de frunze îngălbenite prematur a toamnă.

Clujul e un oras minunat toamna. Aerul acela ploios aducător de gri dorian poartă cu el o mireasmă tomnatică ce nu mai poate fi găsită în niciun alt oraş românesc. Îmi amintesc clădirile sumbre, plumburii, cum arătau înainte marea renovare Boc. Îmi amintesc aerul acela tomnatic de acum câţiva ani, aerul acela pe care îl priveam atât de admirativ. Un aer născut din carosabilul umed, din bălţile bulevardelor centrale clujene, din visele mele de student proaspăt recules din vacanţă.

Aerul acela a trecut, devenind istorie. Centrul Clujului a devenit din acel centru urban distant şi rece, un centru cald şi colorat. În celelalte anotimpuri arata foarte… european. Totuşi… acum îmi lipseşte acel gri de toamnă plumburie.

Să rămân însă să mă bucur admirativ de coloratele fulare şi eşarfe ale drăguţelor studente care trec prin centru, fulare ale căror culoare pare să se asorteze întrucâtva cu noul centru clujean.