Problema de rezolvat

Peste patru ani de alegări crâncene a purtat Nelu pentru a ajunge să îşi reprezinte ţara şi naţia la Beijing. Când a fost mic statul i-a spus ca la 56, cât avea IQ-ul, sportul sânătos era singurul lucru care îi rămânea de făcut în viaţa aceasta:

„Ioane, când o să fii mare, ai să fugi pentru mine”, îi spuse România odinioară, aidoma glasului limpede a unui izvor de munte secular.

Şi Nelu s-a apucat de treaba. A fugit şi a tot fugit, oprindu-se doar cât să doarmă, să mânănce să se odihnească şi să fie ultras la meciurile de acasă şi uneori din deplasare ale Petrolului Ploieşti.

Mergea la stadion sâmbătă dimineaţă, când lupii galbeni îşi disputau meciurile la matineu şi spărgea capete.

„Hai Petrolul, hai Petrolul,
Hai acum, echipa mea!
Hai Petrolul, hai Petrolul,
Luptă şi vei câştiga!”

Când strigau refrenul vajnicii băieţi ai galeriei prahovene, pe Nelu îl cuprindea isteria. Urla din toţi răunchii. Îşi striga toţi plămânii:

„Pentru Petrolul merită să mori!” o striga el şi o repeta cu pasiune şi disperare de câte ori avea ocazia.

Într-o seară de toamnă timpurie, pe când alerga prin zona parcului central din Ploieşti fulgerul l-a trăznit. Cunoscuţii povesteau la înmormântarea sa, ca a fost un om prea bun şi că de aceea Dumnezeu l-a luat la el… că n-a vrut lui Dumnezeu să i se urască de unul singur.