Mi-am făcut un oraş

E ca un fel de leapşă pe care am preluat-o de la Datat Roll.

Oraşul meu e de fapt un mic târg. Se numeşte Bucureşti şi aşa scrie pe el. Dar la link apare numai Bucureti. Foarte ciudat.

Dacă îl vizitaţi să îmi spuneţi ce părere aveţi.

Aliens vs Predator – Recviemul

Mi-a venit cheful să scriu despre „AvP2” sau „Alievs vs. Predator – Requiem”, cum mai este cunoscut. Cred că este primul post despre un film, pe care îl scriu la mişto.

 

Sincer, nu contează bugetul sau actorii, mai bine să nu pomenesc despre aceste lucruri. Uneori nu merită. Regizorul… filmul nu are regizor. E doar o poveste frumoasă, spusă de cel mai prost povestitor posibil. Este un fel de antiteză dintre luptele pe care cetăţenii paşnici ai unui orăşel montan din SUA le poartă între ei şi marea bătălie eternă dintre alieni şi predatori. Din când în când aceste două lupte se mai amestecă şi devin un întreg. Tu, dragul meu spectator în faţa micului sau al marelui ecran ai face bine să te aşezi şi să priveşti aceste minunate bătălii alături de o pungă de popcorn sărat consistent şi de preferinţă ceva soda carbogazos. Iar după terminarea lor să te ploconeşti şi să aduci omagii marelui Hollywood, muntele sfânt.

 

Câtă diferenţă între două culturi, întretăiate doar de un ocean. La noi în Europa, copiii sunt daţi de mici la grădiniţă şi vizionează filme cu Bambi, căpriorul cel săltăreţ, gonitor prin păduri şi zburdalnic printre flori. La ei în micile oraşe montane din statele ce se supun autorităţii de la Wahsington, copiii de 4-5 ani sunt educaţi de mici să tragă în cărpioare cu rifle-lul purtător de lunetă. Viaţa nu e o joacă acolo, trebuie să înveţe plozii să tragă cu arma de mici.

 

Sus pe cer sunt multe stele… şi navete spaţiale. Şi au loc încăierări şi acolo în spaţiu. Cu preponderenţă între alieni şi predatori. Are loc un incident pe una dintre nave, aflată aproape de Terra şi aceasta cade fix într-o pădure dintr-un mic orăşel de munte din Statele Unite. Vă întrebaţi care e şansa ca un asemnea eveniment să se producă? Nimic mai simplu. Conform formulei clasice a probabilităţilor şansa ca în cazul căderii unei navete spaţiale pe Pământ, aceasta să cadă în SUA, este de 9.83 millioane km²(suprafaţa totală a SUA)/supraţa totală a Terrei inculzând şi oceanele(luată în milioane kilometrii pătraţi). Ca naveta să cadă în acel orăşel montan, vom avea suprafaţa acelui orăşel montan/supraţa Terrei din nou. Va ieşi ceva teribil de mic.

Oricum, evenimentul are loc. Hazardul se produce. Alienii ies la liman, înfruptându-se din paşnicii locuitori ai orăşelului în care au nimerit. Un predator află de aceste lucruri nedprepte şi coboară pe Pământ pentru a stârpi speţa acestor scârbavnici alieni. Aceasta este acţiunea filmului.

 

Ciudat, dar filmul promovează valorile socialismului. Ne arată cum că omul nu contează ca şi individualitate ci ca şi masă(număr). Suntem asemenea unor furnici, care numai lucrând în comun pot realiza ceva vremelnic. O, dar cât de fragil este organismul uman în faţa unor asemena coloşi ai naturii precum alianul(eiliănu’) şi prădătorul. Iar pretorianul(alienul provenit din burta unui predator), când apare putem să îl numim pe drept cuvânt cireaşa de pe film.

 

Am văzut seria Alien şi Predator de nenumărate ori la televizor, când eram mic, pe vremea aceea nu aveam încă home cinema. Am citit cărţile alien… da, sunt şi cărţi, şi la vremea respectivă mi s-au părut foarte faine. Primul alien… ce vremuri… încă şi acum îmi amintesc cum copil fiind, căscam gura de uimire când intra Ripley în nava aceea, care trimise-se semnal s.o.s. şi observa extraterestrul acela gigantic, aproape fosilizat în scaunul său. Am jucat jocurile, ba chiar am şi terminat în single Aliens vs Predator 2.

 

Dar când două mari culturi îşi dau mâna pe muntele din Hollywood se pare că nu iese nimic bun. Cel puţin, cinematografic. Filmul nou mi-a lăsat un gust amar, mie, unui nostalgic după vremurile în care trăgeam găleţi de gloanţe după alienii virtuali. Mie, unuia care urmăream cu sufletul la gură goana lui Arnie prin jungla amazoniană sau ce o fi fost, în încercarea disperată de a-şi salva viaţa. Şi când te gândeşti că poate goana aia i-a adus postul de guvernator al Californiei.

 

Vizionând “AvP2”, sau tristul film, cum prefer să-i spun şi urmărind promovarea omului ca masă, nu puteam să nu remarc într-o scenă, care vouă cititorilor poate nu o să vă sară în ochi, precizia cu care un pizza-boy trage dintr-o maşina, care staţiona, cu un 9 mm automat, direct în capul unui alien, postat la vreo 20 de metri de trăgător. Câtă valoare idividuală posedă americanul de rand, domnule… aş vrea şi eu asemena prieteni. Ei sunt dovada vie că terorismul nu va învinge niciodată.

 

În opinia mea, valoarea acestui film este dată de scena de care am pomenit mai sus.