Problema de rezolvat

Jocuri

cânt tablouri în noi culori,

alergând din ramuri în ramuri,

pe câte o creangă

mai ostenită.

pas cu pas,

atenţia mea coboară

câtre un loc mai ferit,

câtre un lac mai umbrit.

joc cu joc,

pădurea din faţa mea

are cu ramură

mai verde puţin.

glas cu glas,

joc cu joc,

pas cu pas,

o undă de atenţie,

e tot ce aş dori de la tine.

dar tu te pierzi,

jucându-ţi jocul tău,

în continuare.

aşa că nu văd de ce

să nu îmi joc şi eu,

la soare,

jocul meu?

Marea

dacă ar avea marea atâţia ochi albaştri,

câte lacrimi am vârsat noi doi împreună…

dacă drumul meu, străbătut de drumul tău

ar mai duce undeva…

dacă florile ce ţi le-am dat

nu s-ar fi vestejit de mult…

dacă toate acestea s-ar fi întâmplat,

jur că acum te-aş ţine de mână…

şi te-aş fi sărutat.

buzele mele ar fi apăsat buzele tale,

scoţând nimicul din lume.

ţi-aş fi băut lacrimile…

rând pe rând…

până ce m-aş fi înecat cu ele…

dar, e atât de târziu.

la ora aceasta…

nici luna nu mai îndrăzneşte să mângâie cerul…

ce să mai vorbim

de dragostea din sufletele noastre?

Aceasta este varianta live a piesei “Lived in bars”, piesă interpretată de frumoasa Cat Power. La 36 de ani arată ca la 26 şi cântă ca la… fără vârstă.  Videoclipul versiunii de pe album îl găsiţi aici.

Sau, mai exact Edie Brickell şi fiul ei vitreg, Harper Simon. Proiectul se numeşte “The Heavy Circles”, lansat recent pe cd. Adică, zece piese foarte interesante după părerea mea.

“The Heavy Circles” este un proiect indie cu un sound foarte interesant, retro, combinat însă cu elemnte moderne. Vocea lui Edie, pe care unii o conoaştem din “The New Bohemians” se potriveşte foarte bine în contur.

Cele mai interesante piese “The Heavy Circles” sunt, conform opiniei mele: Oh darling, Easier, Maximo şi Confused.

Aici este spaţiul lor. Deocamdată însă nu au uploadat decât Confused. Oricum, e foarte faină şi Confused.

Aici puteţi găsi încă un articol despre “The Heavy Circles”, articol scris de Allan Raible, articol care tratează mai pe larg albumul şi fiecare piesă în parte.

Până acum este cel mai bun album pe care l-am ascultat în 2008, însă nu vi-l recomand decât decât dacă sunteţi fani indie sau dacă, cel puţin vă place muzica anilor ’80, caz în care merită încercat.

Piesa este ceva mai old school radio-indie. O puteţi găsi pe albumul de debut a formaţiei Headlights, numit “Some racing, some stopping”, album care a fost lansat anul acesta şi pe care îl recomand.

Ceea ce fac acum este extraordinar doamnelor şi domnilor. Se numeşte blog cu viaţă.

Păcat că nu am apărat de fotografiat ca şi Uvedenrode sau Amo.ro(ri). Aş fii făcut poze ca să vă arăt şi eu ce minunat e. E suuuuuper.

M-am trezit de dimineaţă ca să văd eclipsa totală de lună. Însă numai pe la 5:45 am reuşit să mă ridic din pat. Şi am uitat că e eclipsă. Numai la 6:20 şi ceva mi-am amintit. De atunci privesc discul roşu, care e încă roşu şi acum, încontinuu. E minunat. Repet, păcat că nu am apărat din ăla digital şi şmecheros să fac şi eu poze cu expunere la lună. Ca şi amo.ro.

Tre să plec. Ies la aer şi voi vedea pe viu ultimele 10 minute de full mun procesiun. Am scris în romgleză tot ca şi amo.ro şi Uvedenrode ca să înţelegeţi şi voi. Revin mai târziu să vorbim.

Vă rog să îmi împărtăşiţi şi experienţele voastre.

Sincer, nu mă intersează Kosovo. De ce m-ar interesa? Nu am fost niciodată acolo. Nu am legături de sânge sârbesc, decât puţine(şi prin alianţă). Ceea ce urmează e doar părerea mea despre situaţia respectivă. Nu e ceva fundamentat de unşpe mii de argumente. E doar o opinie.

E la mintea cocoşului, zic eu, că sârbii au pierdut De ce? Când o zonă în care odinioară erau sârbi a devenit mult majoritar albaneză, nu prea mai ai pentru ce să lupţi. Am citit vreo câteva articole ale iluştrilor noştri gazetari şi cam toţi suţin că Kosovo e înscris în Adn-ul Serbiei. Aşa o fi, dar dacă nu au ştiut să aibă grijă de provincia respectivă, uite unde au ajuns. Acum stau în genunchi şi îşi plâng soarta. Dar când trebuiau să nu se lase cotropiţi de albanezi, ce au făcut?

Mi se pare normal ca o zonă sârbească, în care albanezii sunt mult majoritari să pună pretenţii de independenţă. Era dreptul lor. Nu le erau respectate drepturile de sârbi. Sârbi încercau să impună controlul asupra provinciei respective după o „organgramă” cu nivelele ierarhice superioare pline de etnie sârbească.

S-a luptat acolo… s-a luptat cu arma în mână. Pace nu a fost niciodată, însă s-a ajuns ca Kosovo să îşi proclame independenţa. UE, mai puţin statele care au la rândul lor probleme cu minorităţile, au recunoscut aproape instant independenţa Kosovo. De ce îşi doreşte UE cu atâta ardoare un Kosovo independent? Am citit diverse opinii, însă mult mai puţine decât cele care puneau problema „Kosovo, a Serbiei sau nu?”. Şi părerea mea despre acest aspect, este că planurile UE sunt pe termen lung. UE se teme de islam. Se teme mai ales după ce urmărit pe viu desfăşurarea evenimentelor WTC(World Trade Center). Pentru cei care nu mă cred, le recomand doar să viziteze Europa de vest şi se vor convinge. UE vrea să înglobeze o ţară musulmană pentru arăta că sunt prietenii musulmanilor şi că nu le doresc răul. Ar fi înglobat de mult Turcia. Chiar cu mult timp înainte căderii blocului comunist. Turcia se află însă şi acum pe lista de aşteptare a integrării în UE. De ce nu a intrat Turcia în UE? Au o populaţie foarte mare, comparabilă doar cu a Germaniei, iar Europei nu îi convine ca Turcia să influenţeze puternic politica UE. De aceea Turcia nu va intra prea curând în UE(mai excat nicicând), dar totuşi se poate considera membru al UE.

UE mizează pe faptul că o eventuală integrare a unui stat musulman ar aduce stima ţărilor din orientul mijlociu. Mai exact, stima petrolului arab. Nu de sârbi sau de fomiştii albanezi e interesată UE. Ei sunt doar un instrument în mâinile diplomaţiei de la Bruxelles.

Vreţi să ştiţi dacă sunt de acord cu independenţa Kosovo? Da, sunt de acord. Când o parte dintr-o ţară mai are doar 4% reprezentanţi din ţara respectivă, merită să îşi decidă singură politica şi respectiv soarta.

Dar România, ţara mea nu a fost de acord cu acest lucru. Sunt curios de părerile voastre în legătură cu acest fapt. Am să dau doar un singur talkback în cadrul acestui articol, deşi puteam să împânzesc articolul de talkbackuri, dar fiind câte articole pe tema asta am citit.

Articolul se numeşte “Minte de femeie“. E al unei jurnaliste din Cluj, şi sper eu, să îl găsiţi interesant.

Acestea fiind spuse, aştept să îmi săriţi la gât cu opiniile voastre. Şi promit că voi răspunde cu privire la problema autonomiei secuieşti în România şi a acţiunilor iredentiştilor maghiari în alt post. Desigur după ce voi citi opiniile voastre. Să văd dacă merită subiectul.

Viaţa

e o concepţie de imagini

bazată pe un absolut al abstracţiei.

e o concretizare de direcţii,

compusă dintr-o sumă de decizii.

e un impuls mecatronic.

e un imbold melancolic.

e un ceas, îngropat într-o mină de cristal.

e un vis, unul dulce, ca Raiul de Murfatlar.

e o cădere în absolut,

e o piedică, o decepţie,

o creaţie.

e o piatră de hotar,

e un lanţ închis,

ca Cercul de Foc din Pacific.

viaţa…

până la urmă e doar o formă de artă.

nimic mai mult.

Ceas târziu

ţi-ai scos alarma?

m-a întrebat ca într-o doară.

era una din clipele ei de minuţiozitate maximă.

superbă, complexă, acaparantă.

o priveam.

şi aveam o dimineaţă ce aştepta înaintea noastră.

am luat-o de mână

şi am sărutat-o scurt.

alarma suna,

în timp ce ea vorbea.

între timp, clipele se scurgeau.

o ascultam,

o urmăream,

dar nu o înţelegeam.

“Meet the spartans“. Titlul filmului te îndeamnă să-i cunoşti pe spartani aşa cum erau ei cu adevărat, nu ca în tragi-comedia lui Zack Snyder.

De mult nu am mai văzut o asemena parodie. Mai exact de la primul „Scarie Movie”. Filmul nu e ceva de mare buget, dar e totuşi continuarea lui „Epic Movie”.

Mie mi-a plăcut că parodiazea încontinuu „300”, dar cu toate acestea multe elemente folosite în parodie le putem regăsi în alte filme box office recente.