Şi dacă aş sta pe un Armchair Apocrypha

Dacă m-ar întreba cineva, care este cel mai bun album indie al anului 2007, i-aş răspunde fără să clipesc: „Armchair Apocrypha”.

 

Da, ştiu că sună ciudat, dar este vorba de ultimul album a lui Andrew Bird. Aici aveţi o explicaţie asupra termenilor: armchair şi apocrypha. Concluziile le puteţi trage singuri.

Albumul începe în forţă cu un “Fiery Crash” excepţional, dublat apoi de “Imitosis”, considerată de majoritatea criticilor, piesa albumului. Mie, cel mai mult, îmi place însă, “Heretics”. Bazându-se pe un instrumental bine lucrat, piesa conţine nişte versuri absolut superbe. Versuri pe a căror tema aş putea să stau la discuţii cu alţi fani ore în şir. “Darkmatter”, care urmează peste puţin timp după “Heretics” un motiv în plus pentru care merită să asculţi muzică.

 

Adevărul e dacă îl ascuţi pe Andrew Bird într-un moment, în care ai mintea limpede, nu poţi să nu începi să îl iubeşti. Pentru că Andrew Bird are un fel de a gândi liber, făcând muzică, lucru pe care foarte rar îl poţi descoperi în alte domenii, decât ce ţine de jazz şi muzică clasică.

 

Aşadar, iubitorilor de indie, vă recomand un album, care merită… de la cap la coadă, toate piesele find mici bijuterii, componente ale colierului de aur indie, în 2007.