Cum e turcu’ şi pistolu’?

Când se îmbată, românaşul, mai ales cel din mediul rural ajunge să ia în derâdere celelalte naţii de pe lângă el.

 

Turcii sunt ironizaţi des, mai ales în sud, chiar dacă nu cu aceaşi frecvenţă cu care erau ironizaţi în secolul trecut

 

Imperiul Otoman, care a luat naştere prin secolul al XIII-lea a durat până în anul 1922. O întindere mare în timp, pentru un imperiu, în opinia mea. Întinderea lui de la începuturi, până la anvergura maximă, o puteţi vedea mai jos.

„Noi am fost pavăză Europei, contra turcilor!” se bate cu pumnul în piept românul când este întrebat în vest despre faptele naţiei sale. E de ştiut faptul că dacă cineva e prost, asta nu însemană că toţi cei din jurul său sunt proşti. Exemplu dat: Napoleon merge în Rusia cu gândul de a-i cuceri. „Marele strateg militar” ajunge iarna pe acolo. Deşi sursele oficiale spun că ciuma a fost cea care i-a decimat armata, motivul adevărat se pare că a fost iarna deosebit de friguroasă. Francezii nu erau obişnuiţi cu asemena temperaturi. Pe ruşi nu i-a cucerit nimeni pănă în zilele de azi, dar francezii nu ştiau asta. Turcii în schimb au fost mai deştepţi şi nu s-au aventurat în nord sau în vest, preferând să rămână la căldură, în zona mediteraniană. Când însă s-au decis să meargă la Viena, staţi liniştiţi românaşii mei, că nu noi ne-am opus, dacă nu mă înşel, au trecut chiar peste întinderea ţării noastre de astăzi.

 

„Noi i-am bătut pe turci!”. Aici înclin să le dau dreptate celor care au spus acest lucru. La fotbal, evident, unde până astăzi, palmaresul ne este favorabil, România obţinând în cele 22 de întâlniri cu turcii: 12 victorii, 7 egaluri şi 3 înfrângeri. La război, însă dacă e să privim, nu cred că ne-au plătit vreodată turcii tribut nouă. În schimb, marea majoritate a bogăţiilor acestei ţări au luat drumul Imperiul Otoman. Marii noştri voievozi(traducerea din slavonă pentru voievozi, ar fi: apă de ploaie, asta ca să vdeţi câţi eram de respectaţi de vecini, noi românii): Mircea cel Bătrân şi Stefan cel Mare şi Sfânt, au plătit şi ei tribut turcilor, în caz că nu ştiaţi. Nu am cucerit Istambulul, niciodată, ei însă deţineau controlul asupra capitalelor noastre. Aşadar cred că ar trebui să gândim de două ori înainte să ne dea gura pe dinainte, cum că noi i-am fi bătut pe turci.

Una dintre expresiile care mă amuza până la încântare este: „cum e turcul şi pistolul”. Pentru cei care o folosiţi, ia aruncaţi un ochi pe harta de mai sus… ca să vedeţi şi voi cum e, de fapt, turcul şi pistolul.

 

Altă minune românească, nici nu mă mir că suntem aşa de religioşi, deoarece ţara aceasta e plină de minuni, e expresia: „ce mă, eşti turc, nu înţelegi?” care a ajuns să fie folosită până şi la noi în Ardeal. Noi, românii, am pus această necunoaştere a limbii române de câtre turci pe seama faptului că ei ar avea un nivel redus de inteligenţă, neputând asimila informaţii pe termen lung. Totul a pornit de la faptul că turcii nefiind „câini necredincioşi” au nişte legi bisericeşti care le interzice să înveţe limbile ghiaurilor. Aşa că după ce i-au supus pe greci, elita acestora(cei mai educaţi şi care au învăţat limba turcească), au devenit diplomaţii turcilor în Europa. Mă întreb dacă, ştiţi, oare de ce au devenit grecii reprezentanţii lor în Europa?! Sunt ferm convins că mulţi o să îmi răspundeţi că se datorează faptului că noi, românii, eram prea inteligenţi şi prea educaţi pentru a ajunge dimplomaţi.

Grandomanie românească

 

 Cei care mă cunosc ştiu că deşi blogul acesta e din vară, eu abia de luna aceasta(n.a. – noiembrie 2007) am intrat în „lumea blogosferei”, după cum scriu atât de frumos pleonasmicii noştri „blogări”. Cu silă am intrat, însă, no, odată intrat am zis să dau o raită peste blogurile româneşti să văd şi eu ce scrie pe acolo.

 

Ieri seară am, avut timp, astfel că am migrat din blog în blog, căutând să descopăr articolele de calitate prezente pe bloguri. Nu e vorbă că nu am găsit aşaceva, însă ceea ce mie unuia mi s-a părut ciudat este frecvenţa sentimentului de românism-naţionalism întălnit pe decimetru pătrat de blog. Chiar mulţi dintre cei cărora le-am apreciat postările, dau dovadă de un sentiment patriotic îndârjit.

 

Citindu-i, mi se umplea sufletul de bucurie…

 

Am sfârşit prin a plânge cu lacrimi amare şi prin a decide să construiesc o nouă rublică intitulată „grandomanie românească”, prin care să evidenţiez ce soi de neam suntem cu adevărat, noi românii.