Băieţii din scara blocului
Aceasta este o scară de bloc. Nu contează de unde este sau de când este blocul construit, contează că este din România.
Când intri şi tu, presupunând că ai locui acolo, venind de la muncă sau de la vreuna din şcolile pe care statul le impune(facultatea e inclusă aici, deşi e facultativă), dai de omniprezenţii, băieţii de la blocuri.
În general mari amatori de manele sau de un soi de rap mai al străzii, cunoscut ca şi hip-hop, aceştia îsi descarcă bateriile de la telefoanele lor pre-3G, pe scările blocului, ascultând muzică la un volum de loud-speak. Câteodată trec şi pe un aşa zis dance sau pe ceva house mai oriental. Însă foarte rar se aude câte un produs muzical de import, ceea ce le ocupă spaţiul telefoanelor fiind în mare majoritate de producţie românească.
Stau în cârduri de cate doi-trei, până la „cinşpe indivizi”, de prin toate blocurile de prin vecini. Îşi aleg să îşi facă culcuşul, exact în blocul în care stai tu.
Au şi fete, în general de vârstă mică(maxim clasele inferioare a liceului), pe care le „pasează” între ei, laudându-se apoi, de cele mai multe ori pe fals, că ei au avut parte de sex oral de pe urma lor.
Chinuiesc pisici dar şi alte animale lipsite de apărare pe care le găsesc în zonele prin care îşi fac ei veacul. În general se şi filmează făcând acest lucru, în caz că posedă camera pe telefonul lor, lăudându-se pe urmă, oricui au ocazia, cu „ispăvile de vitejie” din capturile lor.
Dimineaţă te trezeşti cu ei în faţa scării, ameţiţi încă de după umbra nopţii. Seara te aşteapta, ca de obicei la gura blocului. Indiferent că e frig, ploaie, vânt, gheaţă, sau inudaţie, ei sunt mereu acolo la datorie.
Totuşi, mai fac şi consumaţie în weekend, în general vineri seara, când merg la buticul(chioşcul-minimagazinul) cel mai apropiat de scara unde îşi fac veacul, cu plasa de rafie plină de sticle de bere goale. Se întorc cu ele umplute de o bere care costa cam 13000 lei vechi pe sticlă. Din când în când se mai cinstesc şi cu o punguţă de Nutline din aia mică pe care o sparg, lăsând rămăşiţele de cele mai multe în holul imobilului sau în faţa scării. Am auzit de la cineva, cum, cică ar fi existat cazuri în care floarea soarelui ar fi răsărit din pământ, spontan, în solul acela infertil, îmbibat de mucuri de ţigară dintre scările unui imobil. Aici nu cred să fi fost totuşi vorba de Nutline, că doar e ştiut faptul că prăjesc bine seminţele.
De lucrat nu lucrează nicăieri. Facultăţi dacă ajung să facă în topul lor predomină: Asistenţă socială(ha-ha-ha), Geografie şi Educaţie Fizică şi Sport.
I-am studiat îndelung, încercând să aflu de ce… pur şi simplu nu produc nimic, dar nu am ajuns la nicun rezultat, aşa că m-am hotărât să las balta subiectul. Totuşi, dacă mă gândesc mai bine, rezolvând problema lor, determinându-i să muncească, să producă ceva, cred că am rezolva şi problema nivelului scăzut de trai al ţării noastre.
