Se întâmplă în Cluj

Acu’ 5 minute, am ajuns acasă, asta după ce m-am trezit la 6 dimineaţa şi am ieşit pe uşă la 7. Mi-e foame. Aştept să se răcească fasolea.

Înainte să mă urc pe tramvai, mi-am luat şi eu o pâine să am ce mânca alături de conserva de fasole cu sunculiţă, marca Ardealul(cea mai ieftină şi din păcate ultima). Mă ţineam cu o mână de ţeavă şi cu cealalta ţineam pâinea, aşteptând să treacă staţiile.

Numai ce urcă două feţiscane, pregătite să aibă copii(pentru cei ce nu cunosc expresia, cu sânii mari). Fetele nu erau urâte, mi-au captat atenţia când au urcat(vreme de câteva secunde). Bine. Trec două staţii, cobor şi o iau spre bloc, când simt o mână pe umăr. Erau ălea doua. Cea mai drăguţă dintre ele, că frumoasă nu era nici una, luă cuvântul:

“-Nu ştiţi, strada Cărămidarilor unde e?

-Mmmm, uhm(nu auzisem în viaţa mea de strada aceea, nu ştiam să fie prin zonă, aşa că nu ştiam ce să le răspund)…

-Ne-a zis cineva să luăm troleul, două staţii…

-Scuzaţi-mă(spusem, arătând cu degetul spre mijlocul de transport din care, tocmai, coborâsem trustrei), dar ăsta ce îl vedeţi voi e tramvaiul!”

Îşi dâduseră câte o palmă peste frunte, aproape sincron. Pân’ la urmă le-am îndrumat spre un magazin apropiat, unde doamna de la casă, mă ajutase anterior cu vreo câteva informnaţii(cele mai apropiate farmacii).